La rândul său, Italia a renunțat la starea de urgență, dar a extins normele de călătorie până la 30 aprilie, transmite Euronews.

Austria
Este conectată la sistemul certificatului digital COVID-19, care permite călătorii fără restricții în statele europene cu dovada vaccinării, a unui test negativ sau, după caz, a trecerii prin boală.
Cluburile și barurile din țară s-au redeschis pe 5 martie, însă deocamdată restaurantele se închid în continuare la miezul nopții.
Restul restricțiilor sanitare au fost ridicate pe 5 martie

Belgia
Este și ea conectată la sistemul certificatului digital.
Autoritățile au relaxat restricțiile interne pe 7 martie, astfel că nimeni nu mai trebuie să prezinte certificatul pentru a intra în baruri, restaurante sau cafenele.
Toate persoanele care intră în țară și care doresc să stea acolo mai mult de 48 de ore trebuie să completeze un formular de localizare a pasagerilor.
Regulile de testare și carantină depind de țara din care vine persoana respectivă și de statutul vaccinal.
Măștile sunt opționale în aer liber, însă au rămas obligatorii în spații închise precum magazinele sau locul de muncă, dar și în sistemul de transport public.

Bulgaria
Este de asemenea conectată la sistemul certificatului digital, însă autoritățile bulgare nu mai solicită certificatul de la persoanele care vin din mai multe țări, inclusiv din România, începând de miercuri, 13 aprilie.

Cehia
Este conectată la sistemul certificatului digital și a renunțat la toate regulile de intrare pe 9 aprilie, punând capăt sistemului pe zone de risc.

Cipru
Este conectată la sistemul certificatului digital. Autoritățile nu mai solicită călătorilor vaccinați să efectueze un test înainte de sosirea în țară, o măsură care a rămas totuși valabilă pentru cele nevaccinate sau pentru cele care nu au efectuat și doza booster.

Croația
Este valabil certificatul digital.
Toți cetățenii UE pot intra în țară fără restricții, începând din 9 aprilie.
Autoritățile au relaxat și cea mai mare parte a restricțiilor interne.

Danemarca
A renunțat la toate restricțiile de călătorie pentru turiștii internaționali. Începând din 29 martie, nici măcar persoanele nevaccinate nu mai sunt nevoite să arate un test la sosire.
Ar putea fi reintroduse reguli pentru țările cu risc epidemiologic ridicat.
Toate restricțiile interne au fost ridicate

Franța
Este conectată la sistemul certificatului digital.
Din 12 februarie, persoanele vaccinate cu schemă completă nu mai trebuie să prezinte un test negativ la intrarea în țară.
Pe de altă parte, vizitatorii nevaccinați din UE trebuie să prezinte un test efectuat cu 24 de ore înainte de sosire. Călătorii veniți din țări aflate pe „lista portocalie” au nevoie în continuare de un motiv întemeiat pentru a intra în Franța.

Germania
Este conectată la sistemul certificatului digital.
Accesul în spații publice se face pe baza unui „permis verde”.
Călătorii care intră în țară vor fi nevoiți să completeze un formular digital de înregistrare înainte de sosire și trebuie să fie vaccinați cu schemă completă sau să prezinte un test negativ.

Grecia
Este conectată la sistemul certificatului digital.
Călătorii vaccinați nu mai trebuie să completeze formularul de localizare a pasagerilor, iar cei care au parcurs schema completă nu mai au nevoie de un test negativ pentru a intra în țară.
În schimb, persoanele nevaccinate trebuie să prezinte un test negativ.

Irlanda
Este conectată la sistemul certificatului digital.
Autoritățile au decis să elimine toate restricțiile COVID-19.

Italia
Este conectată la sistemul certificatului digital.
Autoritățile au renunțat la starea de urgență la finalul lui martie, însă guvernul de la Roma a decis să prelungească restricțiile de călătorie până la 30 aprilie. Turiștii vaccinați cu schemă completă trebuie să facă dovada vaccinării – în caz contrar, e nevoie de un test negativ.
Atât locuitorii, cât și vizitatorii au nevoie de un „super certificat verde” pentru accesul în hoteluri, baruri, restaurante, cafenele, sistemul de transport public și alte spații publice închise.

Marea Britanie
Au fost eliminate toate restricțiile de călătorie COVID-19 pentru persoanele care sosesc din alte țări. Călătorii nu mai trebuie să completeze formularul de localizare a pasagerilor sau să prezinte un test negativ la sosire.

Republica Moldova
Restricțiile de călătorie au fost ridicate pe 16 martie, ceea ce înseamnă că pentru intrarea în țară nu mai sunt necesare certificatul COVID-19, testul sau alte tipuri de documente sanitare.

Muntenegru
Pentru a intra în țară, o persoană trebuie să se fi vaccinat, să fi trecut prin boală sau să fi fost testată negativ în ultimele 72 de ore. În caz contrar, este necesară o izolare de 14 zile.

Olanda
Este conectată la sistemul digital COVID-19.
Autoritățile au eliminat restricțiile de călătorie pe 23 martie.

Portugalia
Este conectată la sistemul certificatului digital.
Călătorii care nu vin din Regatul Unit sau din Spațiul Economic European pot intra în țară doar în scopuri esențiale.

Spania
Este conectată la sistemul certificatului digital COVID-19.
Dacă pentru persoanele care sosesc din zone cu incidențe scăzute nu este nevoie de teste, cele care vin din țări cu risc epidemiologic trebuie să prezinte în continuare măcar teste antigen pentru a intra în țară.
Călătorii din Marea Britanie pot intra doar dacă au parcurs schema completă de vaccinare.

Turcia
Toate persoanele care sosesc în țară și au vârste de 12 ani sau mai mari trebuie să prezinte un test negativ sau să fi fost vaccinați cu schemă completă.
Cei sosiți vor fi supuși unei examinări medicale pentru eventuale simptome de COVID-19 și li s-ar putea cere în mod aleatoriu să efectueze un test PCR la sosire.

Ungaria
Este conectată la sistemul certificatului digital.

Vatican
Vaticanul și-a redeschis porțile pentru turiști odată cu relaxarea restricțiilor din Italia.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și