Ungaria respinge în continuare cu fermitate planul de redistribuire a imigranților între statele din UE prin cote obligatorii și a contestat prin mijloace legale decizia luată în acest sens, a afirmat Laszlo Koverhas la un post sloven de televiziune.

"Nu suntem camera servitorilor a Uniunii Europene. Nu ar trebui să fim amenințați cu retragerea sau reducerea fondurilor structurale. Ele nu sunt donații sau daruri, ci compensații pentru obligații asumate de noi odată cu aderarea la UE", a spus el.

Laszlo Kover a criticat Germania pentru că a invitat refugiați "printr-o decizie unilaterală care a atras consecințe pentru întreaga Europă". "Printr-o mișcare mai degrabă neprietenoasă, Germania nu a discutat asta cu țările situate pe rutei migrației", a adăugat președintele Parlamentului ungar.

El a mai declarat că implementarea cotelor obligatorii de imigranți ar echivala cu `un suicid cultural` și ar cauza o criză economică și socială.

În același timp, ca reacție la unele informații apărute în presă, purtătorul de cuvânt al Guvernului ungar, Zoltan Kovacs, l-a acuzat vineri pe premierul italian Matteo Renzi că șantajează politic Ungaria și restul țărilor din Grupul de la Visegrad (Cehia, Polonia și Slovacia) prin faptul că cere reducerea fondurilor europene dacă cele patru state refuză să accepte schema privind cotele obligatorii de refugiați.

Zoltan Kovacs a precizat la postul de știri M1 că poziția Grupului de la Visegrad este că nu trebuie să existe cote obligatorii.

"Nu este o soluție pentru Europa", a spus el, insistând că politica privind migrația urmată până acum a eșuat, din moment ce nu poate fi implementată.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet