Legea, propusă de guvernul Orban, prevede că doar cuplurile căsătorite pot adopta copii, iar persoanele singure pot face acest lucru doar cu permisiune specială din partea ministrului pentru problemele familiei.

Ungaria nu permite căsătoria între persoane de acelaşi sex.

Totodată, parlamentul de la Budapesta a amendat Constituţia cu noi prevederi, printre care o nouă definiţie a familiei ca uniunea dintre un tată care este un bărbat şi o mamă care este o femeie, redefinire prin care sunt excluse tipurile familiale alternative.

Deşi sunt prevăzute excepţii prin care persoane singure sau membri de familie pot adopta, „regula de bază este că doar cuplurile căsătorite pot adopta un copil, ceea ce înseamnă un bărbat şi o femeie care sunt căsătoriţi”, a scris ministrul justiţiei, Judit Varga, în proiectul de lege.

Adopţia de către cupluri de acelaşi sex era posibilă până acum dacă unul din parteneri depunea cerere în calitate de persoană singură.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și