„Nu prea sunt culturi exotice în Maramureş, pe o suprafaţă cât de cât reprezentativă. Sunt însă încercări ale unor maramureşeni. Nu ştiu dacă plantele exotice sunt aclimatizate şi dacă dau o producţie economică. Lumea încă nu s-a hazardat la asemenea culturi. În Maramureş, lumea a încercat să pună goji, pe o suprafaţă mai mare. S-a încercat şi cu kiwi, dar pe suprafeţe mici.

Cei care au pus goji, au plantat cam pe 50 de ari. Plantele au fost puse la o densitate destul de bună, dar în timpul verii a ieşit doar câte una la doi-trei metri, iar rezultatul a fost cam dezamăgitor. Acest lucru demonstrează că planta nu s-a adaptat la condiţiile din Maramureş”, a declarat Valer Vele, directorul Direcţiei Fitosanitare Maramureş.

Citește și