În urma unei înțelegeri prealabile cu parohul din Biserica Albă, ieromonah arhimandrit Benedict, la o oră fixată dinainte, cele două grupuri aflate de o parte și de alta a Tisei au cântat mai întâi fiecare câte două colinzi, una pe rusește și alta pe românește, după care toți credincioșii au asistat la slujba de sfințire a apei ținută în slavonă și în română și transmisă printr-o stație de amplificare.

Faptul ieșit din comun s-a produs atunci când un grup masiv de vreo cincizeci de oameni, bărbați, femei și copii, cei mai mulți dezbrăcați la costum de baie, au intrat în râul înghețat, s-au închinat și s-au scufundat cu capul sub apă, reactualizând evenimentul originar al Botezului Domnului, petrecut în urmă cu două mii de ani. Primul care a intrat și s-a scufundat în apă a fost însuși preotul lor, părintele Benedict, îmbrăcat în veșminte albe.

Temperatura de afară era de minus 2 grade Celsius, însă nimeni nu simțea frigul. Antrenamentul anterior, dar și credința puternică și-au spus cuvântul.

A fost deosebit de impresionant că, dincolo de diferențele de naționalitate, limbă sau calendar bisericesc, s-a făcut simțit la toți participanții un spirit al sărbătorii care i-a însuflețit, o credință care i-a unit pe toți.

Citește și

loading...