De pild─â, ne ├«n╚Ötiin╚Ťeaz─â materialistul francez La Mettrie ├«n lucrarea Istoria natural─â a sufletului, ÔÇ×de la Aristotel ╚Öi p├ón─â ast─âzi, niciun filosof n-a putut s─â ne spun─â l─âmurit ce este sufletulÔÇŁ, cu toate c─â ÔÇô adaug eu (G.P.) - termenul este extrem de uzual ╚Öi pe toat─â durata vie╚Ťii avem de-a face cu diverse manifest─âri ale acestei esen╚Ťe umane: emo╚Ťii, bucurie, mul╚Ťumire, melancolie, fericire, dragoste, ur─â, furie, altruism, zg├órcenie etc.

Tocmai de aceea, se putea ca un g├ónditor de talia lui Descartes s─â nu acorde sufletului importan╚Ťa cuvenit─â, adic─â s─â nu fac─â din el cheia de bolt─â a cartezianismului ╚Öi piatra de ├«ncercare pentru mul╚Ťi dintre filosofii care l-au succedat?! C─âci, ne informeaz─â Petre P. Negulescu ├«n Istoria filozofiei moderne (Editura Academiei Republicii Socialiste Rom├ónia, Bucure╚Öti, 1972), ÔÇ×sub influen╚Ťa lui Voltaire, cugetarea francez─â a ├«nceput s─â p─âr─âseasc─â metafizica lui Descartes, care r─âm─âsese atotputernic─â p├ón─â la ├«nceputul veacului al XVIII-lea (subl. mea, G.P.), ╚Öi s─â se ├«ndrepte c─âtre empirismul englezÔÇŁ.

Ideea central─â a filosofiei lui Descartes se prezint─â astfel: avem, pe de o parte, o substan╚Ť─â creatoare, perfect─â ╚Öi infinit─â numit─â Dumnezeu (substan╚Ťa la el este ceva ce exist─â ├«n sine ╚Öi pentru sine), iar pe de alt─â parte avem dou─â categorii de crea╚Ťii ÔÇô lucrurile ├«ntinse (res extensa) ╚Öi lucrurile cuget─âtoare (res cogitans) sau sufletele imateriale. Cu precizarea c─â deosebirea absolut─â dintre suflet ╚Öi corp constituie marea problem─â a cartezianismului, pe care discipolii direc╚Ťi ai francezului s-au str─âduit ├«n zadar s─â o elimine (de exemplu, filosoful flamand Arnold Geulincx elaboreaz─â teoria ocazionismului sau acordul dintre mi╚Öc─ârile trupului ╚Öi st─ârile suflete╚Öti prin voin╚Ťa lui Dumnezeu) ╚Öi pentru a c─ârei solu╚Ťionare, continuatorii metodei sale deductive (Spinoza ╚Öi Leibniz) au fost nevoi╚Ťi s─â elaboreze noi sisteme filosofice. P─âi, ne spune Negulescu, ce le r─âm├ónea de f─âcut dup─â ce ÔÇ×Descartes constat─â ac╚Ťiunea reciproc─â dintre spirit ╚Öi corp, o declar─â ├«ns─â inexplicabil─â - ╚Öi trece mai departeÔÇŁ?!...

Mult mai tran╚Öant este Descartes ├«n delicata chestiune a nemuririi sufletului: de╚Öi admite ideea de Dumnezeu ca fiind ├«nn─âscut─â ├«n mintea omului (c─âci, argumenteaz─â el, ideea de Dumnezeu sau de Fiin╚Ť─â infinit─â nu putem s-o dob├óndim cu ajutorul sim╚Ťurilor, instrumente incapabile s─â perceap─â infinitul), g├ónditorul nostru s-a ferit s─â sus╚Ťin─â c─â sufletul ar fi nemuritor. De pild─â, ├«n scrisoarea adresat─â prietenului s─âu Mersenne, afirm─â c─â, fiind sufletul deosebit de corp, el nu este cu necesitate supus inevitabilei pieiri a corpului, dar asta este tot ce se poate spune ╚Öi nicio demonstra╚Ťie filosofic─â nu poate s─â mearg─â mai departe...

Evident, o atare pozi╚Ťie circumspect─â nu putea s─â nu-i aduc─â lui Descartes o droaie de critici ╚Öi du╚Öm─ânii, ├«ndeosebi din partea iezui╚Ťilor, care nutreau fa╚Ť─â de el o dubl─â nemul╚Ťumire: ├«nt├ói c─â refuzase s─â trag─â concluzia nemuririi sufletului ╚Öi a existen╚Ťei unei vie╚Ťi viitoare, a╚Öa cum ne ├«ncredin╚Ťeaz─â Scripturile; apoi c─â iezui╚Ťii respingeau cu indignare ├«ndoiala absolut─â, deoarece ├«ndoindu-se de tot ╚Öi de toate, omul Descartes recunoa╚Öte c─â se ├«ndoie╚Öte chiar ╚Öi de adev─ârul revelat al religiilor ├«n general, al cre╚Ötinismului ├«n special.

Cum spuneam ╚Öi cu alt prilej (vezi Baruch Spinoza sau modelul antic la ├«n╚Ťeleptului), g├ónditorul olandez de origine evreiasc─â sus╚Ťine c─â ├«ntinderea ╚Öi cugetarea sunt atributele acelei substan╚Ťe unice, infinite ╚Öi cu misiune panteistic─â (Deus sive Natura ÔÇô Dumnezeu sau Natura), din care decurge contradic╚Ťia fundamental─â a spinozismului: fiind substan╚Ťa unic─â ├«n acela╚Öi timp ├«ntins─â ╚Öi cuget─âtoare, iar cugetarea neav├ónd ├«ntindere (numai corpurile materiale sunt divizibile, nu ╚Öi ideile!), ├«nseamn─â c─â deodat─â ea este ├«ntins─â ╚Öi ne├«ntins─â.

Iat─â motivul pentru care cuget─âtorul german Gottfried Wilhelm Leibniz revine la pluralitatea de substan╚Ťe a lui Descartes, ├«ntr-un sistem ├«n care, ne spune Negulescu, ÔÇ×transform─â dualismul cartezian al substan╚Ťei ├«ntinse ╚Öi al substan╚Ťei cuget─âtoare ├«n monismul for╚Ťei, ├«ntocmai dup─â cum Spinoza transformase acela╚Öi dualism ├«n monismul substan╚Ťei divineÔÇŁ. Altfel spus, Leibniz ├«nlocuie╚Öte panteismul lui Spinoza cu dinamismul ╚Öi substan╚Ťa cu monadele (unit─â╚Ťi de for╚Ť─â ÔÇô simple, indestructibile ╚Öi indivizibile), pe care le nume╚Öte fie puncte metafizice sau substan╚Ťiale, comparabile cu idealele ╚Öi ne├«ntinsele puncte matematice, fie atomi reali sau metafizici, adic─â diferi╚Ťi de atomii fizici prin aceea c─â, nefiind materiali, sunt indivizibili.

Vas─âzic─â, dup─â ce Leibniz deosebe╚Öte atomii metafizici de atomii fizici, el mai deosebe╚Öte monadele (v─âzute ca entit─â╚Ťi metafizico-eterne) de corpurile sau individualit─â╚Ťile fizico-pieritoare ale experien╚Ťei noastre, a╚Öa ├«nc├ót fiecare fiin╚Ť─â omeneasc─â ├«i apare ca un agregat de monade (monada-regin─â formeaz─â sufletul, toate celelalte alc─âtuiesc corpul), ├«ntre monade neexist├ónd o ac╚Ťiune reciproc─â, asta deoarece fiecare dintre ele constituie ÔÇ×o lume aparte, absolut independent─âÔÇŁ, ├«n schimb, exist├ónd de la ├«nceputul ├«nceputului ├«ntre activit─â╚Ťile lor o armonie prestabilit─â, gra╚Ťie c─âreia se potrivesc perfect unele cu altele ╚Öi confer─â omului o via╚Ť─â unitar─â.

Se sub├«n╚Ťelege c─â aceast─â lege a armoniei prestabilite nu putea s─â fie statornicit─â dec├ót de Dumnezeu, cauza prim─â a Universului ╚Öi a monadelor alc─âtuitoare, dar ÔÇô contrar opiniei lui Spinoza ÔÇô o cauz─â situat─â ├«n afara seriei cauzale a fenomenelor universale ╚Öi a legilor sale. Pe scurt, un Dumnezeu atoatecreator ╚Öi independent de Univers!

╚śi astfel, ne ├«n╚Ötiin╚Ťeaz─â P.P.Negulescu, direc╚Ťia deductiv─â a filosofiei moderne se ├«ncheie ÔÇ×printr-o re├«ntoarcere la punctul de plecareÔÇŁ, aceast─â direc╚Ťie fiind ├«nchis─â ├«ntr-un cerc vicios, ÔÇ×din care sfor╚Ť─ârile a trei sisteme diferite, din cele mai ingenioase, nu reu╚Öesc s─â o scoat─âÔÇŁ...

N.B.: Comb─ât├óndu-l pe empiristul John Locke ╚Öi concep╚Ťia lui cu ÔÇ×tabula rasaÔÇŁ (la na╚Ötere, sus╚Ťine englezul, mintea uman─â este complet lipsit─â de idei), Leibniz explic─â diferen╚Ťele de dezvoltare intelectual─â dintre oameni prin teoria dispozi╚Ťiilor ├«nn─âscute, numite de el virtualit─â╚Ťi. De pild─â, ├«ncearc─â el s─â ne l─âmureasc─â, ghinda nu con╚Ťine ├«n ea stejarul sub forma actualit─â╚Ťii, ci dispozi╚Ťia organic─â trebuincioas─â sau stejarul virtual.

Tocmai pentru c─â g├ónditorii omenirii nu sunt de acord ├«n problema sufletului (dezacordul decurge din neputin╚Ťa min╚Ťii umane de-a dezlega tainele crea╚Ťiei, respectiv de-a cunoa╚Öte esen╚Ťa existentului), trebuie s─â mergem la Biblie, cartea Adev─ârului revelat, unde ni se spune cu simplitatea ╚Öi elegan╚Ťa transfiguratoare a limbajului dumnezeiesc: ÔÇ×Domnul Dumnezeu a f─âcut pe om din ╚Ť─âr├óna p─âm├óntului, i-a suflat ├«n n─âri suflare de via╚Ť─â, ╚Öi omul s-a f─âcut astfel un suflet viuÔÇŁ (Genesa 2/7). ├Äncearc─â s─â nu fii de acord cu aceast─â afirma╚Ťie, ╚Öi lini╚Ötea ta l─âuntric─â s-a dus pentru totdeauna pe apa s├ómbetei...

Citește și

loading...