„Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, la data de 26.12.2020, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului M.A.S. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. 1, 2 și 3 Cod penal. La data de 25.12.2020 faţă de numitul M.A.S. a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore.

Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că inculpatul M.A.S., la data de 25.12.2020, în jurul orei 14:53, a condus un autoturism pe raza municipiului Baia Mare aflându-se sub influența substanțelor psihoactive, provocând din culpă, ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale și măsurilor de prevedere privind circulația pe drumurile publice, un accident rutier în zona BulevarduluiTraian din municipiul Baia Mare, soldat cu decesul a două persoane. La data de 26.12.2020, dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Baia Mare.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, precizează Parchetul.

Citește și

Comentarii