Ursula von der Leyen, fost ministru german al Apărării, a plecat din micul oraş polonez Przemysl, situat la doar 13 kilometri de graniţa cu Ucraina. Spaţiul aerian al Ucrainei este închis din cauza războiului.

Șefa executivului european este primul lider occidental care vizitează Ucraina de când au fost expuse atrocităţile din oraşul Bucha, în apropierea Kievului, scrie Agerpres, preluând dpa.

La mijlocul lunii martie, premierii Poloniei, Sloveniei şi Cehiei au călătorit la Kiev cu trenul. Săptămâna trecută, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a vizitat la rândul său capitala Ucrainei.

Ca reacţie la uciderea a sute de civili la Bucha, Ursula von der Leyen a propus marţi un al cincilea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei.

Reprezentanţii celor 27 de state din UE şi-au dat acordul joi pentru noile sancţiuni, care, potrivit unor surse ale DPA, includ interdicţia importului de cărbune, lemn şi vodcă.

Oficialii UE spun că o interdicţie totală de combustibili fosili ar putea fi următoarea măsură, dacă Rusia îşi continuă războiul împotriva Ucrainei.

Pentru ca noile sancţiuni să intre în vigoare, ele trebuie publicate în Jurnalul Oficial al UE, o formalitate care va fi îndeplinită vineri.

Potrivit unor surse, au existat neînţelegeri între statele membre ale UE dacă embargoul asupra cărbunelui să intre în vigoare în trei sau patru luni. În cele din urmă, la solicitarea unor ţări precum Germania, statele membre au decis să fie patru luni.



Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet