Mult așteptatul nou sezon al serialului produs de postul HBO va avea premiera în SUA la 16 iulie.

Gillen a explicat într-o convorbire cu EFE la Londra că noul sezon va fi plin de scene spectaculoase, asemeni bătăliei bastarzilor din sezonul 6 când s-au înfruntat John Snow (Kit Harington) și Ramsay Bolton (Iwan Rheon): "Va trebui să vedeți cu ochii voștri ca să credeți", a asigurat el.

Actorul irlandez, care îl interpretează pe vicleanul și ambițiosul "Litlle finger" în serial, a atribuit această reducere a numărului de episoade spectaculozității care are nevoie de "o producție la scară mare", imposibil de susținut într-un număr mai mare de capitole, a asigurat el.

Aidan Gillen a dezvăluit că în noile capitole poveștile se vor întrepătrunde, ducând la unirea firelor narative, lucru pe care l-a considerat emoționant.

Cel de-al 8-lea sezon va fi ultimul, după cum a confirmat anul trecut directorul de programe al HBO, Casey Bloys, iar actrița olandeză Carice Van Houten a recunoscut că nu își dorește ca serialul să se încheie.

"Va fi greu să găsesc un rol pe măsură personajului feminin atât de puternic ca acel al Melissandrei", a spus ea, regretând că pe marele ecran nu se găsesc roluri feminine bune.

În timp ce Van Houten, 40 de ani, se întreabă despre viitorul carierei sale după "Urzeala Tronurilor", Isaac Hempstead, tânărul de 18 ani care îl interpretează pe Bran Stark, a evocat pentru EFE prima lui zi de filmare la acest serial, unde practic și-a petrecut "jumătate din viață".

"Aveam doar 10 ani, iar în prima zi când am filmat în pădure ploua fără oprire. Eram ud până la piele și m-am întrebat dacă o să pot să rezist până la capăt", a povestit el. Pentru Hempstead filmările la "Urzeala Tronurilor" în fiecare vară au fost ca și cum s-ar fi aflat într-o "tabără medievală" și a recunoscut că i se pare "ciudat" că se termină.

"Urzeala Tronurilor" a devenit serialul cel mai premiat din istoria televiziunii cu 38 de premii Emmy, succes pe care actorii Jacob Anderson și Daniel Portman, interpreți ai personajelor Grey Worm și respectiv Podrick Payne în ficțiune, consideră că se datorează faptului că oferă absolut totul ceea se se așteaptă de la o producție de televiziune.

"Tratează teme politice, relații sociale și de familie, cu accente dramatice dar și cu umor", pentru că lumea ficțiunii se întrepătrunde cu realitatea, reflectând situații reale și oneste ale ființei umane", au conchis ei.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet