Practic, dacă amendamentul USR va trece și va fi inclus în lege, nici un angajat – fie el la stat sau la privat – nu va mai putea veni la job fără Certificatul verde, adică fără vaccin, dovada trecerii prin boală sau testarea periodică de două ori pe săptămână.

”USR va cere în Legislativ aplicarea nediscriminatorie a Certificatului Verde pentru toți angajații, indiferent că aceștia activează în sistemul public sau cel privat. Vom depune această prevedere la Camera Deputaților sub forma unor amendamente la forma proiectului legislativ, care a trecut recent prin Senatul României”, arată comunicatul USR.

USR anunță că va propune concomitent și o perioadă tranzitorie de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii. Astfel, în perioada tranzitorie de 60 de zile, angajații își vor putea efectua sau completa schema de vaccinare, iar testarea regulată (de două ori săptămânal) va fi suportată integral din bugetul statului. După finalul perioadei tranzitorii de 60 de zile, angajații nu vor mai trebui să se testeze, dacă au optat pentru vaccinare.

În caz contrar, testarea periodică va fi suportată din fonduri proprii ale angajatului. În cazul în care un angajat ar refuza testarea periodică din fonduri proprii după perioada tranzitorie, există posibilitatea suspendării contractului de muncă al acestuia.

Context. Comisiile de specialitate din Camera Deputaților au început luni dezbaterea proiectului de lege care prevede obligativitatea certificatului verde la locul de muncă. Prima comisie care va dezbate proiectul și va da raport este cea de Sănătate, în timp ce Comisia de Muncă a cerut celorlalte cinci comisii sesizate să aibă o ședință comună. Anterior, proiectul fusese respins de Senat la votul din plen. Camera Deputaților e cameră decizională.

Citește și

Comentarii