Un bărbat în vârstă de 66 de ani din Leordina, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe DN 18, din direcția Baia Mare către Sighetu Marmației, pe fondul neatenției, a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, lovindu-se frontal de o autoutilitară care circula regulamentar din partea opusă.

“În urma coliziunii, atât cei doi conducători auto, cât și pasagerul care se afla în autoutilitară, au fost răniți ușor, fiind transportați la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Din fericire, aceștia nu au necesitat internarea.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cauzelor care au dus la producerea accidentului”, a explicat, pentru AxaNews.ro, Cecilia Grozavu, purtător de cuvânt al IPJ Maramureș.

Citește și