”Avem un peisaj meteorologic foarte plăcut, cu temperaturi mult mai ridicate decât în mod normal în a avea la această dată, mai ales în jumătatea de sud a teritoriului.

Vorbim de maxime de 20 și peste 20 de grade. Astăzi și mâine avem 23...24 de grade. Duminică se pare că va fi chiar mai cald de atât, 25...26 de grade. Ca la un început de vară. Sunt temperaturi plăcute, temperaturi cu 9...10 grade mai ridicate decât în mod normal în a avea la această dată, cu toate că ne așteptam la cel mult 15...16 grade la amiază.

Ploi vor fi foarte puține, vorbim mai mult de ceață decât de ploaie. Este un fenomen prezent mai ales dimineața, în a doua parte a nopții, în prima parte a zilei, pentru regiunile intracarpatice în mod deosebit. Am avut și în această dimineață, vom avea și în diminețile următoare.

În rest, în sud, în est, un cer însorit. Și în zonele montane va fi foarte frumos, chiar și pe litoral, chiar dacă apa mării nu mai este pentru făcut baie, în aer vom avea temperaturi plăcute.

Dacă privim la estimările meteorologice publicate astăzi pentru următoarele patru săptămâni, cel puțin primele două săptămâni din noiembrie vor fi cu temperaturi peste medie. Deci vreme caldă, chiar deosebit de caldă în următoarele zile, în jumătatea de sud a teritoriului. Temperaturi mai mari de 20 de grade.

Valuri de aer cald vor fi prezente pe teritoriul țării noastre chiar și la mijlocul săptămânii următoare, temperaturi de peste 25 de grade”, anunță meteorologul Alina Șerban la Antena 3 CNN.

Prognoza meteo noiembrie
Meteorologii au anunțat că în luna noiembrie, în România, vremea nu va avea evoluții spectaculoase. În prima parte a lunii, temperaturile vor fi mai mari decât cele normale, iar ulterior vor ajunge la mediile obișnuite. Nici precipitațiile nu vor fi în cantități foarte mari.

Săptămâna 31.10.2022 – 07.11.2022
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile extracarpatice.

Regimul pluviometric va fi excedentar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 07.11.2022 – 14.11.2022
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare la nivelul întregii țări.

Săptămâna 14.11.2022 – 21.11.2022
Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

Regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile vestice și nordvestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Săptămâna 21.11.2022 – 28.11.2022
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi local deficitare la munte, în centru, sud și est, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și