În urma deplasării și cercetării la fața locului, polițiștii au constatat că o femeie de 52 ani din Călinești a condus un ATV din direcția centrul localității înspre zona numita Secătura, iar la un moment dat s-a dezechilibrat și a căzut de pe ATV pe partea carosabilă, suferind leziuni.

Femeia de 52 ani nu a putut fi testată cu aparatul etilotest din cauza accidentării, fapt pentru care a fost transportată la spital de către un echipaj SMURD în vederea acordării de îngrijiri medicale și prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că femeia de 52 ani nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicul, iar ATV-ul condus este neînmatriculat sau neînregistrat.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Citește și

Comentarii