"Aşa cum fac şi ucrainenii, eu sunt foarte sigur că românii ar răspunde, dacă ar fi cazul, să-şi apere ţara", a spus Vasile Dîncu, potrivit Agerpres.

El a menţionat că este în derulare un studiu privind calitatea resursei umane din Armată, a climatului şi moralului trupelor româneşti, ale cărui rezultate vor fi făcute publice în circa două luni.

Vasile Dîncu a menţionat că studiul cuprinde inclusiv întrebări despre condiţiile de muncă ale militarilor, despre ceea ce au nevoie aceştia. Potrivit oficialului, aceştia sunt chestionaţi dacă sunt mulţumiţi de meritocraţie, sistem, comandanţi, de modul în care pot da feedback sistemului.

Dîncu: „Butonul roșu este o metaforă”
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, susţine că există o probabilitate foarte mică să se declanşeze un război nuclear, în ciuda ameninţărilor lansate de Rusia, dar a precizat că este bine să fii pregătit şi pentru această posibilitate.

El consideră că ideea ca ruşii să arunce o încărcătură nucleară în Marea Neagră nu are niciun suport, potrivit News.ro.

”În primul rând, ar trebui să le spunem oamenilor că butonul nuclear este o metaforă, că nu este de fapt un buton în adevăratul sens al cuvântului, că nu există un singur om care are posibilitatea, indiferent că este Putin sau un alt dictator, care are posibilitatea singur să declanşeze un dezastru”, a explicat ministrul Apărării.

Vasile Dîncu a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic, despre faptul că Vladimir Putin ameninţă lumea cu butonul nuclear şi cât de iminent este acest pericol.

“În primul rând, ar trebui să le spunem oamenilor că butonul nuclear este o metaforă, că nu este de fapt un buton în adevăratul sens al cuvântului, că nu există un singur om care are posibilitatea, indiferent că este Putin sau un alt dictator, care are posibilitatea singur să declanşeze un dezastru. În al doilea rând, evident că şi în discuţia de la conceptul strategic NATO de la Madrid, la punctul 28, se discută despre capacitatea CBRN, adică chimic, bacteriologic, radiologic şi nuclear, adică tot acest complex, acest pericol care ar deriva din bombele nucleare, chimice sau bacteriologice”, a adăugat Dîncu.

“Deci tot acest potenţial al NATO trebuie să fie unul care să fie organizat în aşa fel încât să descurajeze, adică logica întregii dezvoltări nucleare este una descurajării. Avem noi 5.000 sau 6.000 cum are Rusia de focoase nucleare, are şi NATO cam tot atâtea sau câteva peste dacă adăugăm şi Europa şi asta face ca niciunul să nu poată folosi aceste focoase nucleare, pentru că în momentul în care le-ai folosit şi începe o bătălie, înseamnă că te-ai sinucis şi nimeni nu vrea să se sinucidă. Nici civilizaţiile şi nici dictatorii. Sunt foarte puţini dictatori care au avut de-a lungul timpului chiar atâta voinţă, deşi au omorât mii de oameni sau au determinat alţi milioane de oameni să se sinucidă”, a conchis ministrul Apărării.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și