Ordinul 733/2013, al ministrului Transporturilor, a fost emis în luna mai, dar instructorilor auto li s-a dat un termen de şase luni pentru a se pune la punct. Iar de miercuri, 13 noiembrie, toţi cei care doresc să mai predea arta şofatului, trebuie, în mod obligatoriu, să respecte noile reguli. Astfel, maşinile-şcoală trebuie neapărat să fie dotate cu două camere de luat vederi (una să filmeze în interior, iar cealaltă spre exterior, traseul urmat), cu un sistem de poziţionare globală (GPS), iar toate informaţiile înregis-trate urmând să fie stocate pe suport electronic, pentru a fi păstra-te pentru o perioadă de şase luni.

Cât vor scoate din buzunar viitorii şoferi pentru permisul auto?

De asemenea, pentru a primi autorizaţii de funcţionare, instructorii trebuie să deţină spaţii adecvate procesului de învăţământ, să aibă un contract de prestări servicii cu o clinică medicală etc. Totodată, toţi cursanţii urmează să fie înregistraţi într-un Registru Naţional al Cursanţilor, pentru a împiedica examenele date „pe sub mână". Toate aceste modificări vor duce, o admit reprezentanţii şcolilor de şoferi, dar şi instructorii auto independenţi, la creşterea preţului cursurilor.

„Vor creşte preţurile, mai ales la categoriile de vehicule mari. La categoria B, nu se vor scumpi cu mult, cel mai probabil cu aproximativ 200 de lei", a spus Nicolae Dicu, reprezentantul şcolii de şoferi DIA AUTO, pentru Cuget Liber. Cât priveşte motivele, acesta a invocat scumpirea pieselor auto, reviziile tehnice care trebuie realizate periodic, dar şi dotările care au fost adăugate maşinilor-şcoală. Pe de altă parte, Nicolae Dicu a subliniat că, la şcoala auto pe care o conduce, preţurile vor rămâne neschimbate - adică 1.000 de lei pentru categoria B.

Joi, la Bucureşti, va avea loc un protest al instructorilor auto independenţi în faţa Ministerului Transporturilor, prin care cer anularea ordinului prin care această profesie va fi desfiinţată. Din Constanţa şi-au anunţat participarea aproximativ jumătate dintre independenţi.

Citește și

loading...