Potrivit Administrației Prezidențiale, convorbirea telefonică s-a desfășurat la cererea vicepreședintelui SUA.

"Domnul vicepreședinte Joseph Biden și-a exprimat recunoștința față de președintele României, domnul Traian Băsescu, pentru modul în care țara noastră se implică în proiectele politice și militare care privesc securitatea internațională, precum și pentru participarea trupelor românești în misiunile militare din Afganistan. Totodată, domnia sa a salutat, de asemenea, în numele Statelor Unite ale Americii, începerea lucrărilor la situl pentru amplasarea sistemului antirachetă de la Baza din Deveselu, o componentă a securității și a structurii de apărare a NATO", se arată într-un comunicat al Președinției.

Traian Băsescu a reiterat interesul deosebit pentru Parteneriatul strategic dintre țara noastră și Statele Unite ale Americii, subliniind că relațiile bilaterale dintre cele două țări reprezintă, în acest moment, una dintre cele mai puternice garanții pentru securitatea României, precum și pentru stabilitatea regională în Europa de Sud-Est.

"Domnul președinte Traian Băsescu și domnul vicepreședinte Joseph Biden au făcut o evaluare a crizei din Siria și au analizat capabilitățile disponibile vizând implementarea cât mai rapidă a deciziilor politice privind eliminarea arsenalului chimic sirian. Domnul președinte Traian Băsescu și domnul vicepreședinte Joseph Biden au făcut o analiză a șanselor de succes în procesul de apropriere de Uniunea Europeană (UE) ale Ucrainei, Georgiei și Republicii Moldova la Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius (Republica Lituania) din perioada 28 — 29 noiembrie a.c., domnul președinte Traian Băsescu considerând că cele trei state au șanse reale în procesul de asociere la UE și că România le va susține fără rezerve", se mai arată în comunicatul citat.

Șeful statului român a vorbit și despre importanța deosebită a investițiilor americane în țara noastră, cu un accent special pe domeniile care ar genera dezvoltarea economică, așa cum sunt cercetarea în domeniul tehnologiilor de vârf, industria IT, industria auto, agricultura, industria alimentară și industria echipamentelor petroliere.

Potrivit Administrației Prezidențiale, Joseph Biden a subliniat potențialul mare de creștere economică al României în următorii ani "dacă aceasta va continua să dezvolte un mediu de afaceri predictibil și transparent".

Oficialități române, americane și din partea NATO vor participa luni, 28 octombrie, la ceremonia oficială de marcare a începerii lucrărilor principale de construcție la Facilitatea antirachetă din cadrul Bazei Deveselu, în aplicarea Acordului între România și Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice.

Ceremonia marchează un moment important pentru aprofundarea cooperării bilaterale subsumate Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite și pentru implementarea Acordului între România și Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România, semnat la 13 septembrie 2011, la Washington, și intrat în vigoare la 23 decembrie 2011.

În vederea implementării Acordului, în cursul anilor 2012 și 2013, au avut loc negocieri cu partenerii americani, derulate de o echipă interinstituțională și multidisciplinară, angrenând experți din MApN, MAE și alte ministere și instituții.

Astfel, în 2012 au fost negociate și semnate cu SUA opt documente bilaterale (aranjamente) de implementare iar în anul 2013 — alte trei.

În prezent, sunt în discuție încă trei aranjamente de implementare. Cooperarea cu omologii americani continuă să se desfășoare în parametrii prevăzuți, astfel încât să se respecte calendarul agreat de comun acord pentru operaționalizarea Facilității de la Deveselu, la orizontul anului 2015.

Parte a programului antirachetă al SUA pentru Europa (European Phased Adaptive Approach), Baza Militară Deveselu este prevăzută să atingă capacitatea operațională la orizontul anului 2015.

Baza Deveselu va constitui contribuția României și un element important al arhitecturii sistemului de apărare antirachetă dezvoltat de NATO.

Citește și

Comentarii