"Am luat act de declarațiile dumneavoastră, din data de 5 august, conform cărora Pactul de colaborare instituțională a reprezentat "o păcăleală". (...) Ținând cont de declarațiile amintite anterior, devine evident că Pactul de colaborare instituțională nu mai produce efectele politice și instituționale pentru care a fost întocmit. În urma afirmațiilor pe care le-ați făcut public în ziua de marți, devine clar pentru toți românii, dar și pentru partenerii noștri, că ați semnat acest document cu rea-credință, fără a vă asuma în realitate principiile sale. Prin urmare, vă aduc la cunoștință pe această cale faptul că, în actualele condiții, nu mai pot considera valabil Pactul de coabitare instituțională semnat în decembrie 2012", se arată în documentul citat, remis miercuri AGERPRES.

Premierul reamintește totodată că a semnat Pactul de coabitare "din dorința de a evita o nouă criză politică și pentru a da un semnal că în România instituțiile pot funcționa normal, indiferent de persoanele care le conduc".

"Eu rămân în continuare convins că, în orice situație politică și dincolo de orice dispută personală, președintele și prim-ministrul trebuie să colaboreze pentru binele public. Din păcate, dumneavoastră ați arătat în mod repetat că nu sunteți interesat de acest lucru", mai arată Victor Ponta, adăugând că, la acel moment, Traian Băsescu a fost cel care a prezentat documentul instituțiilor europene "ca o dovadă că suntem capabili să asumăm regulile democratice și să veghem la buna funcționare a instituțiilor".

"Vă readuc aminte că, în acea perioadă, tocmai dumneavoastră ați fost cel care ați prezentat documentul, în public, liderilor europeni, printre care președintelui de atunci al Comisiei Europene și președintelui Parlamentului European, dar și ambasadorilor acreditați la București. Acest document a fost adus la cunoștință partenerilor României, ca o dovadă că suntem capabili să asumăm regulile democratice și să veghem la buna funcționare a instituțiilor", mai precizează premierul.

Președintele Traian Băsescu a declarat marți că premierul Victor Ponta este un politician mai slab decât el, adăugând că acest lucru s-a văzut la momentul semnării pactului de coabitare.

"Eu eram cu spatele la zid după alegeri, cu majoritate de 70% care putea să nu discute cu mine. Slavă Domnului, pe lipsa de experiență a lui Ponta am reușit să semnez cu el acel celebru pact de coabitare. Da, a fost un politician mai slab decât mine. Am fost negociator mai bun decât el și l-ați văzut cum e în fața mea... Și l-aș ruga să nu mai insiste să dau toate întâlnirile pentru că va ieși mai prost", a spus Băsescu, marți, la o emisiune la postul B1 TV.

Citește și

loading...