“32 de emisiuni TV în șase luni. Nu este agenda vreunei vedete de telenovelă, ci a Premierului României. Nu eu am făcut acest bilanț pentru prima jumătate a anului 2013, l-a făcut Hotnews cu informațiile de pe site-ul guvernului. Fără a pune la socoteală declarațiile date pe holuri, între două uși, pe fugă”, scrie liderul PDL, pe blogul personal.

Adriean Videanu îl critică dur pe Victor Ponta și spune că aparițiile la televiziuni și declarațiile pe holuri sunt o tactică a premierului. “Mai bine te duci la un show pe la TV prietene sau dai pe la colțuri două – trei declarații pe zi, decât să faci conferință de presă după ședințele de guvern și să te trezești cu tot soiul de întrebări incomode despre deciziile catastrofale pe care le-ai luat”, scrie liderul democrat-liberalilor.

“Mistificarea realității după voința și chipul Conducătorului iubit”

Videanu adaugă “l-am dat în judecată pe Victor Ponta pentru calomniile aduse și o voi face din nou, de câte ori va fi nevoie”. Liderul PDL spune că totul poate fi rezumat în câteva cuvinte ”mistificarea realității după voința și chipul Conducătorului iubit”.

“Hoț intelectual dovedit”

Adriean Videanu critică și intervenția premierului în scandalul de la Liceul “Dimitrie Bolintineanu“. El scrie “Victor Ponta amenință cu DNA-ul și cere socoteală Procurorilor de parcă ar fi vătaf pe moșie. Ultimul scandal legat de bacalaurat e o insultă la adresa tuturor elevilor și părinților de bună credință din România. Sigur, Premierul nostru, hoț intelectual dovedit, nu poate decât să se felicite pentru organizare și să considere că cei care-și doresc un bacalaureat corect în România nu pot fi decât niște ‘frustrați’ și ‘sadici’”. Cât despre planul național, Videanu spune că “e mai degrabă o listă cu dorințe pentru Moș Crăciun”.

Citește și

loading...