Era 26 decembrie 2004, a doua zi de Crăciun. Un val uriaş mătură ţărmurile Indoneziei. Oameni privesc înmărmuriţi, îşi dau seama că e un fenomen neobișnuit, dar nici nu bănuiesc dezastrul.

Valul a fost provocat de un cutremur de magnitudine 9,3 produs în largul insulei Sumatra, care a zguduit fundul oceanului.

Seismul a durat 10 minute și a fost atât de puternic încât axa Pământului s-a mişcat un centimetru.

În unele zone valurile au avut înălţimea de 30 de metri. 800 de kilometri de coastă din arhipelagul indonezian au fost spulberaţi.

În total au fost afectate 14 ţări cu ieşire la Oceanul Indian, din Thailanda până în India, Sri Lanka şi chiar coasta de est a Africii. Peste două milioane de persoane au rămas fără adăpost, iar pagubele au fost estimate la 10 miliarde de dolari.

Femeia care a trebuit să aleagă între cei doi fii

Pentru mulţi dintre cei care au avut de suferit de pe urma tsunami-ului, trecerea timpului nu a vindecat toate rănile. Pentru o turista din Australia, 26 decembrie 2004, va rămâne ziua în care a fost nevoită să aleagă între cei doi fii ai ei. Asta, pentru a nu îi pierde pe amândoi.

Jillian Searle: „Mă simt foarte vinovată. Tot timpul mă întreb: "Ce am făcut?" Toată viaţa voi fi nevoită să trăiesc întrebându-mă dacă nu puteam face mai mult.”

Pentru alte mii de oameni care au pierdut totul în urma valului devastator, fiecare zi e în continuare o luptă pentur supravieţiuire: „În timpul tsunami-ului, ne-am pierdut copii, vecinii, totul. Autorităţile au încercat să ne ajute, dar nimic nu a mers. Suntem în continuare săraci şi asupriţi.”

Sunt şi unii mai norocoşi. O familie din Indonezia şi-a regăsit fiica, după aproape zece ani în care a crezut-o moartă.

Jannah Raudhatul, supravieţuitoare: „Singurul lucru pe care mi-l amintesc e că eu şi fratele meu stăteam pe o scândură şi după un timp nişte oameni au venit să ne ajute. Apoi, tot ce mai ştiu e că m-am trezit pe uscat.”

Fata a fost salvată de un pescar. Ea s-a întors acum acasă, deşi nu îşi aduce aminte prea multe din viaţa ei de dinainte de tsunami.

După catastrofă, autorităţile din toate aceste state s-au mobilizat pentru a pune la punct un sistem de avertizare în caz de tsunami. A fost creat un centru de avertizare în caz de tsunami doar pentru Oceanul Indian, iar valurile sunt monitorizate cu ajutorul a 60 de balize. Fiecare dintre ele este dotată cu un dispozitiv care măsoară presiunea pe fundul oceanului. Datele sunt transmise prin satelit centrelor de alertă pentru tsunami.

Specialiştii au avertizat că falia care a declanşat dezastrul din 2004 se poate zgudui din nou cu aceeaşi intensitate, în următoarele decenii.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet