Potrivit oficialului STPF, statuetele de ceramică erau transportate cu două autoutilitare, care au fost oprite în apropierea localităţii Joldeşti şi în care se aflau cinci persoane cu vârste între 37 şi 51 de ani.

„Pe timpul legitimării, persoanele au devenit agitate, motiv pentru care au fost conduse la sediul poliţiei de frontieră, împreună cu cele două mijloace de transport. La sediul STPF Botoşani, în urma controlului amănunţit efectuat asupra autoutilitarelor, au fost observate mai multe statuete din ceramică pentru grădină, atrăgând atenţia faptul că acestea emanau un puternic miros de vopsea proaspăt aplicată, iar la baza acestora au fost observate urme proaspete de ipsos. În urma înlăturării bazei de ipsos, în interiorul statuetelor au fost descoperite mai multe pachete cu ţigări”, a declarat Răcnea.

În interiorul statuetelor, au fost descoperite 4.115 pachete cu ţigări a căror valoare totală se ridică la 40.730 de lei, potrivit Agerpres.

Citește și

Comentarii