La sfârșitul săptămânii trecute, Francesca Hojda, mezina familiei, a participat la emisiunea concurs „Next STAR” difuzată pe postul TV Antena 1.
Aceasta a fost foarte bine primită atât de public cât și de către juriu, având o prestație de zile mari.
Francesca va avea nevoie de Votul Dumneavoastră, al sighetenilor, în această toamnă, pentru a ajunge în finala concursului.
Familia Hojda și-a demonstrat de-a lungul timpului valoarea artistică: Alexandra Maria a participat la Megastar, Flavia la X-Factor iar Raluca la Festivalul Internațional de muzică francofonă.
Toate acestea au fost posibile datorită unor părinți care i-au încurajat și susținut pe copiii lor în aceste demersuri.
Succes pe mai departe!