Imagini cum numai în filme mai vezi! Sau în clipurile de pe internet, cu oameni care primesc, miraculos, o a doua şansă la viaţă. Altfel nu poţi descrie ce s-a întâmplat în această dimineaţă pe Drumul Naţional 25, aproape de ieşirea din Galaţi.

Un şofer de tir cu reflexe de pilot de formula unu reuşeşte, în ultima clipă, să evite o bătrână care ţâşnise, pur şi simplu, spre mijlocul drumului. Dacă tânărul de 37 de ani trăgea de volan o fracţiune de secundă mai târziu, pietonul nu ar fi avut nicio şansă.

În scrâşnetul de frâne şi fumul de cauciuc topit, femeia înlemneşte preţ de câteva secunde, apoi îşi continuă drumul, nevătămată.

Localnică: ”A dărâmat şi stâlpul, şi gardul noi am rămas fără lumină”.

Adrian Obreja, reporter Observator: ”Zona în care s-a produs accidentul este una foarte periculoasă, fiind chiar în curbă. Totul s-a întâmplat în acest loc iar momentul a fost surprins de aceste camere de luat vederi montate pe acest stâlp”.

Bătrâna de 90 de ani e convinsă că șoferul de TIR e vinovat
În timp ce muncitorii trudesc în jurul stâlpului rupt, bătrâna iese din nou pe drumul principal. Se cruceşte când vede urmările gestului, dar e convinsă că accidentul nu a fost vina ei. Pare să nu înţeleagă de ce Poliţia a amendat-o cu 435 de lei.

Bătrâna: ”Da’ cine l-a pus pe el să treacă aşa aiurea, de nebun? Cum? De exemplu, eu mergeam, nu? Când să mă cobor jos, aud că uite maşina. Da’ maşina, dacă era, nu mă lovea?”

Adrian Obreja, reporter Observator: ”Păi v-a evitat în ultima secundă, doamnă!”

Bătrâna: ”Ei da! Eu când am asta, nu era nicio maşină pe stradă. Că dacă era, nu treceam”.

Adrian Obreja, reporter Observator: ”Aţi văzut, în urma dumneavoastră, cum a intrat TIR-ul în gard?”

Bătrâna: ”Păi el a intrat, fac tot ca ăsta, că cică cred c-a fost băut”.

Adrian Obreja, reporter Observator: ”El să fi fost băut?”

Bătrâna: ”Şoferul!”

Adrian Obreja, reporter Observator: ”Dar l-au testat poliţiştii, nu era băut!”

Bătrâna: ”Nu ştiu!”

Localnicul care s-a ales cu gardul pus la pământ de TIR spune că nu va aștepta vreun ajutor de la bătrână
Omul care s-a trezit cu TIR-ul în curte nu are de gând să aştepte vreun ajutor de la vecina sa. ”Poliţiştii îmi cer să mă judec cu doamna pentru gard. Ce să fac. Mi-l fac eu”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet