Autorităţile au anunţat de asemenea că sunt şapte răniţi grav şi alţi 12 cu răni uşoare. Accidentul s-a produs în apropierea oraşului Perpignan, în sudul Franţei. Toate victimele anunţate până acum erau în autobuz, care, conform martorilor, a fost rupt în două de tren.

Potrivit prefecturii a fost declanşat ”planul alb” al serviciilor de salvare.

Victimele sunt pasageri ai autobuzului, care transporta copii cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani. Accidentul a avut loc în jurul orei 15:00 GMT la o trecere la nivel cu calea ferată în comuna Millas, în departamentul Pirineii Orientali, în apropiere de graniţa cu Spania.

Ministrul transporturilor Elisabeth Borne a descris incidentul ca fiind un "accident teribil" şi a anunţat pe Twitter că a plecat imediat către locul producerii acestuia, la mai mult de 850 kilometri de Paris.

"Toate serviciile de urgenţă au fost mobilizate şi o unitate de coordonare pentru situaţii de criză a fost instituită", a afirmat un oficial local pentru Reuters.