Mai rău decât atât, Sighetul a fost declarat Punct de trecere a frontierei „pilot” pentru implementarea acestei decizii. Aceasta nu s-ar fi putut face fără aportul sau măcar acceptare din partea autorității locale din Sighet - probabil primarul municipiului și șefa Punctului vamal Sighet.

În campania electorală din iarna anului trecut atrăgeam atenția asupra faptului că se dorește închiderea vămii din Sighet, arătând că d-na Cornelia Negruț este una dintre persoanele care dorește acest lucru. Închiderea PTF Sighet, cel puțin din punct de vedere al utilității acestuia, se petrece la niciun an după ce atenționam asupra acestui fapt.

Oridinul de ministru în cauză este cretin de-a dreptul, prin prisma faptului că nu prin PTF se face marea contrabandă și evaziune fiscală, de către persoanele care trec fie și zilnic cu câte două-trei pachete de țigări, 2 litri de ulei și cu câteva bomboane. Marea evaziune se face de către grupări infracționale bine organizate, care cuprind șefi de prin Poliția de frontieră, vameși și alți funcționari publici corupți. Aceste grupări trec ilegal peste frontieră în România în special țigări în valoare de sute de mii de euro - și asta zilnic!

Dar, de ochii lumii și ai Europei, statul român scoate ca țapi ispășitori pe amărâții care stau în frig și ploaie ore în șir și îndură umilințele la care sunt supuși de vameși, în special, pentru a-și aduce câteva alimente mai ieftin de la ucrainieni și două-trei pachete de țigări.

Anul trecut, când atrăgeam atenția asupra faptului că se dorește închiderea Podului de peste Tisa, mulți ziceau că nu este adevărat. Ei, începând cu 1 noiembrie 2013, s-a pus în practică acest plan. PTF Sighet nu se închide fizic - acesta se închide pentru cei amărâți și care beneficiau cel mai mult de pe urma podului, care nu vor mai trece pentru că nu vor mai avea motiv.

Protestele din această săptămână din PTF Sighet au scos la suprafață nemulțumirile existente la nivelul multor oameni din Sighet față de autorități: atât pe șefa vămii, d-na Lidia Mureșan, cât și pe primarul municipiului lumea îi acuză că au interese economice să se închidă vama. Șefa vămii, conform celor spuse de oameni, vrea să pună mâna pe întregul trafic ilegal de țigări din zonă, adică doar ea să vândă țigări și să nu aibă concurență din partea altora. Din ce zice lumea, în această afacere ar fi implicată și d-na deputat Cornelia Negruț, fostă vameșă și colegă cu d-na Lidia Mureșan (vezi VIDEO).

Pe primarul Ovidiu Nemeș lumea îl acuză că are interese de natură economică să restricționeze accesul în vamă, astfel crescând vânzările acestor magazine. Lumea îl mai acuză pe Ovidiu Nemeș că nu este interesat de soarta sighetenilor, singurul său interes fiind să se căpătuiască: oamenii zic că și-a făcut doar TIR-uri, herghelie și alte averi (vezi VIDEO).

Politica dusă de guvernul USL din ultima vreme nu este de mirare că atrage nemulțumirea marei mase de oameni la nivel național – asistăm doar la creșteri de taxe și impozite sau la inventarea de alte noi taxe. Dacă nu se schimbă nimic în modul de guvernare, cel mai probabil USL va avea soarta PDL-ului la următoarele alegeri.

Citește și

Comentarii