Cu doar cateva zile inaintea sarbatoririi a 25 de ani de existenta a institutiei pe care cu “onoare” o reprezinta, pesedistul din imaginile alaturate a facut de rusine Consiliul Judetean, dar si partidul al carui membru este, bruscandu-l pe unul dintre ziaristii care i-a adresat cateva intrebari legate de activitatea sa, incercand sa ii distruga camera video. De asemenea, social-democratul a recurs la un limbaj de cartier, in tentativa sa nereusita sa de a-l intimida pe jurnalist.

In cadrul unei sedinte a Consiliului Judetean, viseuanului Sorin Vlad i s-a reamintit ca are o datorie mai veche de achitat, pentru niste servicii de care acesta a beneficiat pe vremea cand visa sa isi faca o televiziune locala si sa il toace marunt pe primarul Vasile Coman, alias Varzaru. Pentru ca a ramas inert in fata afirmatiilor care il vizau, la finalul intrunirii, redactorul sef al ZiarMM l-a intrebat la ce se refera datoria pe care o are si cum comenteaza cele mentionate in sedinta.

Sorin Vlad, obisnuit probabil cu stilul violent si badaran pe care il foloseste in propria ograda, a recurs la un limbaj care nu il poate rivaliza decat pe incultul Gigi Becali, ulterior bruscandu-l pe jurnalist.

Referirile la datoriile pe care Sorin Vlad le are au venit in contextul in care personajul a fost propus de propriul partid sa ocupe o functie in cadrul Consiliului de Administratie al unei scoli din Viseu. Cat de potrivit este afaceristul cu limbaj de cartier Sorin Vlad sa reprezinte PSD si Consiliul Judetean in cadrul unei institutii de invatamant… ne permitem a ne abtine de la alte comentarii, ramanand doar a va indica sa vizionati materialul video atasat.

Cine este Sorin Vlad…

Pe internet gasim putine referinte legate de persoana sa, printre acestea fiind doar aceea ca a fost solutia ideala a PSD pentru a reprezenta Maramuresul istoric in Consiliul Judetean. Cu cinste, evident, asa cum ii sta bine unui partid cu pretentii. Partid care are pentru Vlad o mare obligatie, altfel nu ne explicam cum a ajuns pe lista consilierilor judeteni. Probabil, termenul “cotizatie” ne ajuta sa intelegem.

Reputatul pesedist e recunoscut drept “Regele Pacanelelor”, faima afacerii sale, Nord King Games, intinzandu-se din Maramures pana in Suceava. Acelasi personaj este idolul adolescentilor din Viseu. Dupa ce le ia banii la pacanele, fara a le explica de ce aparatele se blocheaza intotdeauna la ultimul septar, pesedistul Vlad le mai deschide o data portofelul, la localul sau, unde livreaza la liber tigari elevilor liceului aflat in imediata vecinatate, ocolind nitel legea, pentru a-i ajuta pe adolescentii din zona sa aiba parte de o sanatate de invidiat.

Ca un veritabil afacerist, Vlad a intrat in politica mare. Ulterior in mintea sa a incoltit ideea ca ar putea avea o televiziune. Pricepandu-se doar la a numara banii facuti cu septarul neascultator, Vlad s-a gandit ca ideala ar fi o televiziune gata facuta, cum era cea a lui Florian Gui, cu care a fost coleg de partid in PDL. Care e legatura intre intentia sa de a avea la indemana o televiziune locala, in curtea primarului Varzaru (PSD)!!, si numirea sa pe listele PSD pentru Consiliul Judetean va lasam sa intuiti singuri.

Desigur, pentru o asa alegere, PSD merita toate aprecierile. Nu e de mirare faptul ca investitiile majore ale judetului sunt pe drumul cel bun. Cu asa oameni, asa administratie!