Scenele, făcute publice de www.tvmneamt.ro sînt imposibil de acceptat de orice persoană normală, însă la fel de gravă este şi informaţia, oferită de aceeaşi sursă, că poliţiştii ar fi fost sesizaţi pe 24 mai, dar, pe 25 mai, la o zi distanţă, nu ar fi avut nicio reacţie, potrivit monitorulneamt.ro

Atenţie imagini cu puternic impact emoţional.



COMUNICAT 1: “Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, facem precizarea că polițiștii din cadrul Poliției orașului Roznov s-au sesizat din oficiu și fac cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor în care s-a comis fapta. Din cercetările preliminarii a reieșit faptul că, în timp ce un tânăr de 18 ani se afla pe o stradă din orașul Roznov, ar fi agresat sexual un minor în vârstă de 16 ani, pe care l-ar fi lovit.

În referire la afirmația potrivit căreia polițiștii ar fi fost sesizați privitor la aceste aspecte, facem precizarea că niciun polițist din cadrul Poliției orașului Roznov nu a fost sesizat direct sau prin Serviciul Unic 112 cu privire la această faptă.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și agresiune sexuală, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț”.

COMUNICAT 2 (după ce jurnaliştii au întrebat despre motivul pentru care nu a fost dispusă nicio măsură): “Persoana în cauză a fost condusă la sediul poliției, față de aceasta urmând a fi dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. În cursul zilei de mâine, tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”.

Citește și

loading...