Doi cetăţeni ucraineni sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă în formă agravantă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar întreaga cantitate de ţigări în valoare de peste 143.000 lei a fost ridicată în vederea confiscării.

*Ieri, 16 martie a.c., în jurul orei 20.45, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Rădăuţi, în cooperare cu lucrători din cadrul S.T.P.F. Suceava, pe timpul executării unei acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări, au observat mai multe persoane care se deplasau dinspre linia de frontieră către localitatea Bilca, jud. Suceava, transportând colete voluminoase.

Imediat, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a procedat la interceptarea persoanelor în cauză, reuşindu-se astfel reţinerea a doi cetățeni ucraineni si descoperirea, în vegetaţie, a mai multe colete cu ţigări, abandonate.

În cel mai scurt timp, au fost anunţate şi autorităţile de frontieră ale statului vecin pentru cercetarea în comun a evenimentului, în vederea depistării tuturor persoanelor implicate.

Persoanele reţinute şi coletele cu ţigări au fost transportate la sediul poliţiei de frontieră, iar în urma inventarierii baxurilor cu ţigări a rezultat cantitatea de 8.574 pachete de ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană.

Poliţiştii de frontieră le-au întocmit celor doi ucraineni de 20, respectiv 26 de ani, acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă în formă agravantă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar întreaga cantitate de ţigări în valoare de 102.884 lei a fost ridicată în vederea confiscării.

*Tot ieri, în jurul orei 10.30, s-a prezentat în PTF Siret, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul ucrainean T. Ievgeni, în vârstă de 34 ani, conducând un autoturism marca „ Nissan”, înmatriculat în Ucraina.

Existând suspiciuni că acesta transportă ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra maşinii.

Astfel, a fost descoperită ascunsă și nedeclarată în bagajele personale și în locul banchetei din spate a autoturismului, cantitatea de 2400 pachete de țigări, marca Ashima, de provenienţă ucraineană.

Ţigările în valoare de 3.480 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 6.000 lei.

*Şi poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Sighetu Marmaţiei, jud. Maramureş, pe timpul unor misiuni de supraveghere şi control la frontieră de stat, au descoperit abandonate, în apropierea frontierei, 6 colete cu ţigări de provenienţă ucraineană.

În urma inventarierii baxurilor, s-a constatat că este vorba de 4.140 pachete ţigări, în valoare de 36.821 lei, întreaga cantitate de ţigări fiind ridicată în vederea confiscării.

Citește și