Azi dimineaţă, în jurul orei 07.30, poliţia a fost sesizată prin SUAU 112, că pe bulevardul Independenţei din municipiul Baia Mare a avut loc un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a trei persoane.

O femeie de 47 de ani, domiciliată în satul Băiţa, oraş Tăuţii Măgherăuş, aflată la volanul unui autoturism, a efectuat manevra de ieşire dintr-o staţie de carburanţi fără a acorda prioritate de trecere unei autoutilitare. În urma coliziunii cu autoutilitara, autoturismul a fost proiectat pe sensul opus de circulaţie, unde a acroşat o altă maşină, condusă de un băimărean de 35 de ani.

Impactul s-a soldat cu rănirea uşoară a conducătoarei auto, a şoferului din autoturismul acroşat şi a fiului acestuia, în vârstă de 3 ani. Persoanele rănite au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, dar nu au necesitat internarea.

Conducătorii auto implicaţi în producerea evenimentului au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Cercetările continuă.

Citește și