Guvernul regional din Castilla-La Mancha a activat planul regional de urgență în provincia Toledo. Norul toxic ar putea afecta o parte a populației localității Sesena, care are circa 20.000 de locuitori, avertizează guvernul regional.

Alerta a fost dată în cursul nopții, la ora 01:20. Pompierii din Madrid și Toledo au fost mobilizați, pentru stingerea incendiului fiind folosite inclusiv elicoptere.

Conform unui responsabil al pompierilor din Madrid, incendiul a atins circa o cincime din cauciucurile depozitate acolo, o cantitate de mii de tone, și recomandă riveranilor să închidă ușile și ferestrele pentru a se expune cât mai puțin fumului toxic. Reprezentantul pompierilor precizează că deocamdată nimeni nu a fost afectat.

Acest depozit de cauciucuri uzate a apărut în anii 90, iar de atunci s-a tot extins. În anul 2003, depozitul a fost declarat ilegal, dar nici până acum nu s-a găsit o soluție pentru a evacua pneurile ce s-au acumulat de-a lungul timpului pe o suprafață de aproape zece hectare, echivalentul a 14 terenuri de fotbal. Ecologiștii au avertizat de ani buni despre riscul de poluare generat de respectivul depozit.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet