Șoferii maramureșeni au anunțat că vor bloca azi între 10.00 şi 12.00, tronsonul de drum cuprins între Casa Tineretului şi Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”.

Conform unor prime informații primite, pe strada Grănicerilor au început să se adune zeci de camioane de mare tonaj și alte tipuri de mașini care vor participa la protest.

În zona catedralei sunt aproximativ 200 de camioane și autocare care blochează circulația. Șoferii spun că sunt solidari cu ceilalți protestatari din țară, prețurile actuale la asigurări și combustibili punându-le în pericol locurile de muncă.

ACTUALIZARE

”Mitingul este pentru creşterea nejustificată a RCA-urilor şi pentru acciza de 0,7 euro pe litru care să fie eliminată de a 1 ianuarie 2016 nu 1 ianuarie 2017. Vedeţi că Baia Mare este unul dintre oraşele cred că importante din ţară în care se face acest miting prin solidaritate cu cei din Bucureşti şi colegii participă la acest protest în număr foarte mare, în primul rând camioane, autobuze şi câteva taxiuri dar sperămsă mai vină. Lumea este nemulţumită nu numai transportatorii ci şi persoanele fizice pentru creşterea exagerată a acelor poliţie RCA”, spune Cosmin Lakatos, președintele Sindicatului șoferilor din Maramureș.

În cazul în care doleanţele transportatorilor nu vor fi ascultate, aceştia se gândesc să continue protestele.

„Colegii transportatori se gândesc să continue aceste mitinguri până ajungem la eliminarea acestor supra-măriri a poliţelor RCA. Deci poliţa RCA este o nesimţire din partea firmei de asigurări fiindcă am ajuns să stăm la mâna lor şi ei îşi bat joc de noi. Prima mare problemă este că vor să mărească preţurile şi apoi problemele pe care le avem în caz de accidente. Dacă vor mări preţurile aşa cum doresc, o poliţă RCA pentru un Logan vor ajunge la 4.000 – 5.000 de lei iar pentru un camion la 30.000 – 40.000 de lei”, a adăugat Lakatos.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet