Racheta Falcon 9 a dus în spațiu 133 de sateliți comerciali și guvernamentali și 10 sateliți ai SpaceX, aceștia din urmă adăugându-se „mega-constelației” de minisateliți de telecomunicații Starlink, destinați să ofere internet în bandă largă pe întreg globul.

Lansarea a avut loc cu o întârziere de 24 de ore față de termenul stabilit inițial. Misiunea a purtat numele de „Transporter-1”.

Recordul anterior pentru cei mai mulți sateliți duși în spațiu cu un singur zbor fusese stabilit de o rachetă indiană. În 2017, aceasta plasase 104 sateliți la o lansare.

Această performanță este rezultatul unei revoluții în privința componentelor unui satelit, care au devenit mai robuste, miniaturizate și cu costuri mici, multe luate direct din aparate electronice precum smartphone-urile, ceea ce înseamnă că aproape oricine poate construi acum un satelit viabil care să ocupe un volum mic.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și