În dimineața zilei de 14 noiembrie a.c. consilierul local Nicolae Iuga s-a deplasat în cartierul Alexandru Ivasuc pentru a verifica stadiul în care se află lucrările de conectare a imobilului cu nr. 3 la rețeaua de gaz. În acest bloc social locuiesc 24 de familii. Din discuțiile avute cu locuitorii blocului respectiv,a rezultat că centrala pe lemne ce încălzea până acum întregul bloc a fost dezafectată de către societatea Urbana, în vederea branșării imobilului la rețeaua de gaz și instalarea de microcentrale de apartament pe gaz.

Din păcate, cum lucrările nu sunt finalizate, locuitorii au rămas și fără centrala veche pe lemne și fără încălzire pe gaz. Consilierul local Nicolae Iuga a invitat câțiva reprezentanți ai locatarilor din blocul 3 să fie prezenți în Ședința extraordinară de CL din data de 14 noiembrie a.c. și să explice situația în care se află. La ședința de CL au mai participat și directorul firmei BergGaz și un reprezentant al firmei Urbana, care au explicat că din varii motive lucrările nu au fost finalizate până la data limită, mijlocul lunii octombrie.

Primarul municipiului Sighet, Horia Scubli, a cerut firmei BergGaz să contracteze o altă firmă care să finalizeze lucrările într-un timp scurt, pe considerent că firma care execută acum lucrările, Talos & Hidra, este depășită de situație. Consilierul local Iuga Nicolae a avansat un termen de maxim 14 zile până la care lucrările să fie finalizate, termen acceptat de către firma BergGaz.

Mai mulți locuitori din blocul cu pricina au declarat pentru Sighet 247 că nu mai pot sta în casă de frig, nu pot utiliza radiatoare electrice pentru a se încălzi din cauză că nu rezistă instalația electrică, și că au ajuns în situația disperată de a se spăla și dormi pe la neamuri și prieteni.

Consilierul local Nicolae Iuga (PMP) a declarat pentru Sighet 247 că se va prezenta zilnic la blocul 3 din cartierul Ivasuc pentru a se asigura că lucrările avansează și că termenul de finalizare nu va depăși cele două săptămâni convenite cu firma BergGaz.

„Nu se poate să ajungem din nou în situația în care s-au aflat acum doi ani blocurile ANL din cartierul Unirii, care au rămas fără încălzire în prag de iarnă din cauza unui management defectuos practicat la nivel de Urbana și BergGaz. Consider că nu trebuia dezafectată centrala pe lemne existentă în blocul 3 din cartierul Ivasuc până la finalizarea lucrărilor de branșare la gaz. Astfel ne-am fi asigurat că familiile din acel bloc nu ar fi suferit de frig”, a mai declarat Nicolae Iuga.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet