Este și cazul unui șofer al unei autoutilitare ușoare (nr de înmatriculare MM ** UHC) care se deplasa pe strada Bogdan Vodă din municipiu din direcția podului peste râul Ronișoara înspre centrul orașului. Deși circulația rutieră este una intensă, după cum se vede pe filmarea de mai jos, iar mașinile circulă în coloană, bară la bară dar cu o viteză medie de 50 km/h, șoferul dereglat (că nu îl putem numi altfel) intră în depășirea unui autoturism marca Mercedes încălcând marcajul longitudinal continuu, iar din față venea o altă coloană de mașini. Totul s-a petrecut în dimineața zilei de 20 aprilie a.c.

Doar spiritul de observație al celorlalți șoferi au făcut ca la limită să fie evitată o coliziune frontală, cu urmări ușor de intuit. Nu reușim să pricepem cum se poate ca astfel de așa-ziși șoferi să facă ce doresc și să nu pățească nimic.

Anterior acestei fapte, șoferul dubei a mai depășit încă alte două autoturisme, tot pe linia continuă, iar pe unul dintre șoferii depășiți l-a înjurat ca la ușa cortului de ce nu i-a făcut loc lui, marelui zmeu - aceasta în timp ce depășea peste o trecere pentru pietoni.

Sighet 247 a solicitat un punct de vedere la IPJ Maramureș, pe care îl vom publica de îndată ce îl vom fi primit.

ACTUALIZARE IPJ Maramureș

Urmare a solicitării dumneavoastră cu privire la un conducător auto care ar fi încălcat legislația rutieră în vigoare, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș este abilitat să vă comunice următoarele:

Polițiștii Biroului Rutier din Sighetu Marmației efectuează verificări în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet