STEAUA continuă cu capul plecat în Europa, după o înfrângere ruşinoasă suferită miercuri seara, 2-3 în returul cu Trencin, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor. Roş-albaştrii au jucat slab, dar au început dezastruos, iar actorii din teren nu au primit nici sprijin de pe bancă, din partea antrenorului Mirel Rădoi, ameţit de iureşul slovacilor, care au marcat două goluri în primele 20 de minute.

Rezolvarea a venit cumva întâmplător, cu o execuţie fabuloasă, nicidecum în urma unei acţiuni colective. În minutul 57 Muniru a prins o torpilă de la 25 de metri, din vole, balonul oprindu-se în plasa porţii slovace. Uluiala slovacilor a fost atât de mare, că aproape nici nu şi-au dat seama când au fost egalaţi, două minute mai târziu, dintr-un penalty.

Treptat, jocul lui Trencin s-a mai aşezat, iar slovacii au mai marcat o dată, deşi erau în inferioritate numerică, ba chiar au avut şansa calificării, dar Bero nu a putut să treacă mingea peste Cojocaru, în situaţie de unu-la-unu.

Săptămâna viitoare Steaua va juca tot acasă, cu Partizan Belgrad, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor.

Cele mai importante faze ale meciului:

Min. 90+4 Finalul partidei, Steaua s-a calificat cu mari emoţii în turul III preliminar al Ligii Campionilor.

Min. 90 Meciul este prelungit cu patru minute.

Min. 88 Bero are o ocazie uriaşă, Steaua scapă miraculos fără gol!!! În situaţie unu-la-unu cu Cojocaru, nu reuşeşte să salte mingea peste portarul nostru!

Min. 84 GOL Trencin! Wesley îi readuce pe slovaci în joc, 3-2 pentru Trencin. Dacă mai marchează o dată, Trencin se califică. Final de joc cu emoţii pentru stelişti.

Min. 74 Cartonaş roşu pentru Trencin. Fundaşul central Rundic şi-a pierdut cumpătul şi l-a faultat inutil şi dur pe Râpă şi a primit al doilea cartonaş galben, fiind eliminat.

Min. 64 Steaua este mai relaxată în aceste momente, slovacii trebuie să mai înscrie de două ori pentru a se califica.

Min. 59 GOOOL Steaua, din penalty, a marcat Gregory Tade! Hamroun a fost faultat în careu, iar Steaua-Trencin este 2-2!

Min. 57 GOOOL Steaua! Sulley Muniru a prins o torpilă de la 25 de metri, fără speranţe pentru portarul lui Trencin! Steaua - Trencin 1-2!

Min. 51 Breeveld şutează pe jos din 20 de metri, însă slab, iar portarul slovacilor reţine fără probleme.

Min. 48 Şut bun al lui Adi Popa, mingea trece nu departe de vinclul porţii slovace!

Min. 46 A început repriza secundă a returului Steaua-AS Trencin.

Min. 45+4 Finalul primei reprize. Joc modest prestat de Steaua.

Min. 45+3 Ocazie uriaşă a lui Trencin, Wesley reia puţin peste bara, din 6 metri!

Min. 45 Prima repriză va fi prelungită cu trei minute.

Min. 41 Cea mai mare ocazie a Stelei, în acest meci. Chpciu a executat lovitura liberă, pe colţul scurt, Hamroun a reluat cu capul din colţul careului de 6 metri, la o palmă de poarta lui Trencin!

Min. 40 Steaua începe să se apropie de poarta lui Trencin, cu faze fixe. Lovitură liberă de pe stânga, acum.

Min. 34 Mirel Rădoi face deja a doua schimbare. Cornel Râpă îl înlocuieşte pe căpitanul echipei, Varela. Anterior, după primul gol, Nicuşor Stanciu a fost înlocuit cu Hamroun.

Min. 31 Şut Paul Papp, dar portarul slovacilor prinde fără probleme.

Min. 28 Din nou pericol la poarta noastră, dar Toşca respinge o centrare de pe stânga.

Min. 21 GOL TRENCIN! Slovacii au marcat prin Bero, după ce Paul Papp a fost din nou ridiculizat de Jairo! Steaua - Trencin 0-2!

Min. 13 GOL TRENCIN! Wesley a deschis scorul după o combinaţie cu Jairo, în careul nostru. Atacantul slovacilor a reluat în plasă din 2-3 metri. Paul Papp a fost complet depăşit la această fază, dar acţiunea oaspeţilor a fost foarte frumos dezvoltată. Steaua - Trencin 0-1!

Min. 8 Reacţie a oaspeţilor, şut Wesley din 20 de metri, mingea nu trece departe de buturile apărate de Cojocaru.

Min. 2 Primul atac periculos al Stelei. Tade reia cu capul o centrare din colţul careului de şase metri, dar trimite peste poartă.

Min. 1 A început partida de pe Arena Naţională.

STEAUA TRENCIN LIVE VIDEO PROTV. Avem echipele de start:

STEAUA: Cojocaru - Papp, Varela, Toşca, Guilherme - Muniru, Breeveld - Ad. Popa, N. Stanciu, Chipciu - Tade. Rezerve: Fl. Niţă, Tahar, Rîpă, Hamroun, Al. Tudorie, I. Neagu, G. Iancu

TRENCIN: Semrinec - Cogley, Ramon, Rundic, Madu - Lobotka, Koolwijk, Bero - Jairo, Wesley, Van Kessel. Rezerve: Chovan, Skovajsa, Ibrajim, Opatovsky, Guba, Janco, Klescik

Meciul din Slovacia, cu TRENCIN, a reprezentat prima victorie pe banca celor de la STEAUA pentru Mirel Rădoi, care a preluat echipa vara aceasta. A fost şi primul meci al lui Rădoi în Liga Campionilor, în calitate de antrenor. În campionat, STEAUA lui Rădoi a mai bifat o victorie, 3-0 cu Pandurii.


Partida STEAUA TRENCIN, LIVE VIDEO la PROTV, din manşa secundă a turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi condusă de o brigadă de arbitri din Polonia, avându-l la centru pe Pawel Raczkowski, care va fi ajutat de asistenţii Michal Obukowicz şi Pawel Sokolnicki, iar Tomasz Musial va fi arbitru de rezervă. Delegatul UEFA pentru acest joc va fi bulgarul Andrei Medinţev, în timp ce spaniolul Manuel Enrique Mejuto Gonzalez va superviza activitatea arbitrilor.

După cinci goluri marcate în ultimele două partide, fanii aşteaptă şi miercuri seară atât o victorie a celor de la STEAUA împotriva lui TRENCIN, cât şi o calificare în turul al treilea preliminar dinLiga Campionilor. Partida STEAUA TRENCIN, din manşa secundă a turului al doilea preliminar al Ligii Campionilor, este programat, miercuri, de la 21:30, LIVE VIDEO la PROTV.

Citește și

loading...