Fostul lider al-Qaida, Osama bin Laden, a plătit cu viaţa pentru tragedia în care au pierit peste 300 de mii de vieţi şi în care unul dintre simbolurile Americii s-a transformat în cenuşă, însă drama nu s-a oprit aici. După 13 ani, războiul Statelor Unite cu teroriştii jihadişti face noi victime, cetăţeni americani sunt răpiţi şi decapitaţi, iar Casa Albă trebuie să ofere soluţii.

La ora locală 08:46, primul avion a lovit turnul de nord al World Trade Center. Aparatul, un Boeing 767 al companiei American Airlines, avea 92 de persoane la bord, dintre care cinci terorişti.

La ora locală 9:03, al doilea Boeing, model 767, care aparţinea companiei United Airlines, cu 65 de persoane la bord, dintre care cinci terorişti, a lovit cel de-al doilea turn al World Trade Center.

Cele două turnuri s-au prăbuşit unul după celalalt, cel din sud la ora locală 10:05, iar cel din nord, la 10:28.

După 40 de minute, un Boeing 757 al companiei American Airlines, cu 64 de persoane la bord, s-a prăbuşit peste Pentagon. Un al patrulea aparat de zbor, al companiei United Airlines, care transporta 44 de persoane, s-a prăbuşit pe un câmp din Pennsylvania, în estul Statelor Unite.

Mii de americani sunt aşteptaţi joi la Ground Zero pentru a-şi aduce omagiul. După 13 ani, familiile victimelor consideră acest loc unul sacru.

Tot joi, la ora locală 12:30, în Washington DC, va avea loc un cros cultural dedicat momentului 11 septembrie 2001, unde se vor ţine momente de reculegere la Memorialul de la Pentagon, dar şi la Arlington National Cemetery, unde va fi coborât în bernă steagul american.

Atentatele din 11 septembrie 2001 au fost comise de 19 membri ai reţelei al-Qaida, care au deturnat patru avioane comerciale.

După 13 ani de la tragedie, întrebarea care-i frământă pe americani nu mai este "De ce?", ci dacă este capabilă Casa Albă să pună cu adevărat capăt războiului cu jihadiştii, în condiţiile în care cetăţeni ai Statelor Unite sunt răpiţi şi decapitaţi. Este America de după 11 septembrie 2001 capabilă să răspundă traumelor provocate de terorism?

Răspunsurile practic apasă pe umerii celui care ocupă fotoliul din Biroul Oval.

Citește și

loading...