Sute de plicuri cu facturi la diverși furnizori, scrisori bancare sau alte documente importante care ar fi trebuit să ajungă la cetățeni au fost găsite efectiv aruncate la gunoi.

Șocată de ceea ce a putut să vadă, băimăreanca a scos telefonul și a filmat teancurile de plicuri, încă legate cu elastice, în speranța că imaginile video vor ajunge la destinatari. Ulterior, femeia a înlăturat imaginile de pe rețelele de socializare, însă nu înainte ca un cititor să ni le transmită, semnalându-ne în același timp situația.

Modul în care au ajuns plicurile la tomberon rămâne necunoscut pentru moment. Am cerut un punct de vedere din partea Poliției, cu privire la cele semnalate de cetățeni. Vom reveni cu amănunte.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet