Este deja Anul Nou în Noua Zeelandă și mai multe insule din Pacific. În Auckland, cel mai mare oraș din Noua Zeelandă, 2020 a fost primit cu un spectaculos foc de artificii, lansate de pe cea mai înaltă clădire din emisfera sudica, Sky Tower. Spectacolul pirotehnic a durat cinci minute și a fost urmărit de zeci de mii de locuitori și turiști.

Şi Australia a intrat în 2020. Locuitorii din Sydney întâmpină nou an cu uriaşe focuri de artificii, considerat cel mai spectaculos din lume. Sunt privilegiați cei care sunt acum în Sydney, pentru că în alte orașe din Australia, inclusiv capitala Canberra, autoritățile au anunțat că nu vor organiza focuri de artificii din cauza incendiilor care devastează țara și care au făcut până acum 13 morți și au pârjolit peste trei milioane de hectare de vegetație.

Jumătate de milion de oameni au semnat o petiție prin care au cerut ca şi la Sydney să fie anulat spectacolul pirotehnic, iar banii care urmau să fie cheltuiți pe artificii să fie donați. Autorităţile au refuzat să dea curs acestei solicitări.

Focul de artificii din Sydney, din noaptea de Revelion, este considerat unul dintre momentele simbol ale metropolei. În fiecare an, peste un milion de oameni vin să întâmpine aici Noul An. Tone de artificii sunt lansate de pe clădiri şi ambarcaţiuni din port. Unii dintre ei au fost atât de dornici să prindă cele mai bune locuri, încât s-au instalat în port cu multe ore înaintea show-ului.

Se estimează că alţi peste un miliard de oameni privesc evenimentul la televizor sau online. An de an, autorităţile investesc în cea mai nouă tehnologie pentru acest foc de artificii. O investiţie profitabilă, dacă luăm în calcul că peste 130 de milioane de dolari se întorc anual în economia locală, graţie turiştilor care vin în Sydney special pentru Revelion.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet