Purtătorul de cuvânt al ISU Galați, Eugen Chiriță, a precizat, la Digi 24, că prima ipoteză pentru izbucnirea incendiului ar fi o problemă de natură electrică.

Autobuzul a luat foc în mers, în timp ce în interior se aflau zeci de persoane. Șoferul a plecat dintr-o stație și după ce a văzut că partea din spatele mașinii a luat foc, a oprit autobuzul. Toți călătorii au coborât și nu au fost persoane rănite.

"A fost o intervenție foarte rapidă, punctul de lucru se afla undeva la 200-300 de metri de locul incendiului. Din relatarea șoferului, în câteva minute, în timp ce se autoevacuau persoanele, autobuzul a fost cuprins de flăcări, ceea ce ne conduce la ipoteza ca a fost și de natură electrică incendiul. Prima dată s-a simțit fum de la compartimentul motor și s-a propagat la întreg autobuzul. În momentul în care a ajuns primul echipaj, autobuzul era cuprins în totalitate de flacări.

"Două echipaje au ajuns la fața locului, dar prima intervenție a fost făcuta de subunitatea din apropiere. La fața locului s-a deplasat și o ambulanță, conform procedurii, dar nu a fost nicio persoană ranita și nu au necesitat îngrijiri medicale", a precizat la Digi24 Eugen Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU Galați.

La fața locului au ajuns două autospeciale ale pompierilor care au stins focul. Totuși, autobuzul a ars în totalitate, cauza probabilă fiind un scurtcircuit la motor.


Citește și