Potrivit Siberian Times, obiectul venit din spaţiu s-a prăbuşit pe malul râului Bureia, un afluent al Amurului, într-o regiune aproape complet nelocuită la 1.300 de kilometri de oraşul Habarovsk şi la peste 70 de kilometri de cel mai apropiat sat.

Autorităţile locale spun că în urma fenomenului s-a format un deal înalt de 160 de metri iar cursul râului a fost blocat.

Urmele arată ca şi cum ar fi avut loc şi o explozie. Tone de rocă au fost dislocate, din sol se ridică vapori şi un miros de hidrogen sulfurat.

xperţii nu au încă o explicaţie pentru situaţie. În zonă nu au fost detectate radiaţii şi nu au fost efectuate teste cu rachete. Localnicii cred mai degrabă că ar fi vorba de un OZN, dar astronomii insistă că a fost un meteorit - deşi în ultima perioadă nu a fost înregistrată prăbuşirea niciunul corp ceresc de acest fel. Alţi specialişti vorbesc despre o alunecare produsă de activitatea seismică din zonă.

Oamenii de ştiinţă testează acum bucăţile de rocă din zonă pentru a încerca să stabilească cauza fenomenului.