Aceştia au propus şi adoptarea unei legi care să împiedice abuzurile asupra cadrelor didactice.

#FărăApărare este un scurtmetraj realizat de către Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, pentru a scoate în evidenţă fenomenul de bullying din şcolile româneşti, atât al elevilor de către alți elevi, dar și a cadrelor didactice de către unii elevi sau părinți.

Filmul o are în rolul principal pe actrița Medeea Marinescu și este inspirat din cazuri reale, unde profesori ajung victime ale agresiunilor din partea elevilor sau părinților.

Scurtmetrajul a fost fost difuzat în premieră, vineri, într-un eveniment la Teatrul Luceafărul din Iași, iar pe Facebook a adunat deja peste 700.000 de vizualizări.

În peliculă, profesoara Diana (Medeea Marinescu în film) își iubește profesia, numai că din cauza problemelor cu o elevă și cu mama acesteia se gândește să-și dea demisia din învățământ. Pe lângă scenele în care este certată de către o elevă și de către mama acesteia, profesoara Diana are un monolog în care spune că trebuie să aibă grijă de copii chiar dacă sistemul nu are grijă de ea.

În continuare, profesoara vorbește despre umilința la care sunt supuși profesorii și elevii:

- Azi ce ai vrea să-și amintească fiecare copil? Ce vede el? Copii bătuți de alți copii? Live-uri pe Facebook cu profesori umiliți si agresați? Elevi stigmatizați pentru că au știut să rezolve o problemă la matematică?

-Copii singuri, profesori obosiți. Și frică, multă frică. Pentru că, da, și profesorilor le e frică. Iar frica ucide.

-Astăzi vă simțiți în școli fără apărare. În școală nimeni nu trebuie să învețe ce este frica.

Conform Hotnews.ro, părinții de la Federația Națională a Asociațiilor de Părinți spun că videoclipul nu face decât să dezbine părțile implicate în educație și că prin astfel de inițiative nu se va ajunge la o colaborare reală între părinți și profesori.

Citește și