Rusia le-a cerut statelor UE să-i plătească în ruble gazele livrate începând cu 1 aprilie, ceea ce acestea au refuzat. În prezent livrările continuă, întrucât primele plăţi pentru volumele de gaze livrate după această dată sunt scadente în a doua jumătate a lunii.

Premierul Viktor Orban a declarat miercuri, ca răspuns la o întrebare adresată de un jurnalist Reuters, că Ungaria va plăti în ruble pentru gazele ruseşti dacă Moscova o va cere.

Comisia Europeană a anunţat vineri că firmele europene ale căror contracte de furnizare de gaze naturale încheiate cu Rusia stipulează că plata se face în euro sau dolari nu ar trebui să dea curs cererii Rusiei privind plata în ruble.

Executivul comunitar a precizat că lucrează împreună cu companiile energetice şi guvernele statelor membre pentru a analiza decretul preşedintelui Vladimir Putin, însă companiile ale căror contracte de furnizare de gaze naturale încheiate cu Rusia prevăd plata în euro sau dolari nu ar trebui în încalce acele prevederi.

Ministrul de Externe ungar Peter Szijjarto declarase că autorităţile UE "nu au niciun rol" în privinţa plăţilor din acordul de furnizare de gaze încheiat cu Rusia, care se bazează pe un contract bilateral între diviziile companiei ungare de stat MVM şi Gazprom, notează Agerpres.

Ungaria este unul dintre puţinele statele membre UE care a respins sancţiunile energetice contra Moscovei, în urma invadării Ucrainei.

Slovacia va acţiona la fel ca Uniunea Europeană împotriva solicitărilor Rusiei privind plata gazului în ruble, a declarat luni premierul Eduard Heger. Compania poloneză de gaze PGNiG a precizat că contractul său original cu Gazprom este obligatoriu pentru ambele părţi.

În Austria, OMV a anunţat vineri că a avut un contact iniţial cu Gazprom privind plata în ruble pentru gazele naturale, deşi Guvernul de la Viena susţine că nu există o bază pentru plata în altă valută decât euro sau dolar.

Ungaria, care este puternic dependentă de importurile de gaze şi petrol din Rusia, a semnat în 2021 un acord pe termen lung privind aprovizionarea cu gaze, conform căruia Gazprom ar urma să livreze anual 4,5 miliarde metri cubi de gaze.

Ungaria va avea opţiunea de a modifica volumul achiziţiilor de gaze după primii zece ani. La rândul său, Gazprom va livra anual Ungariei o cantitate de 4,5 miliarde metri cubi de gaze naturale prin două rute: 3,5 miliarde metri cubi via Serbia şi un miliard de metri cubi via Austria.

Preţul este semnificativ mai mic decât cel plătit până acum, fiind bazat pe un acord bilateral semnat în 1995, şi va contribui la „păstrarea reducerilor de preţuri la utilităţi iar consumatorii ungari vor continua să plătească unele din cele mai scăzute preţuri din Uniunea Europeană”, a spus la acea vreme Szijjarto.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet