Ieri, 07 martie, în cadrul unei acţiuni desfăşurate pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice, poliţiştii au oprit pentru control un autovehicul ce transporta material lemnos, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 36 de ani.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul nu deţine documente legale pentru cei 14.5 mc de lemn de esenţă răşinoase. Mai mult, interogările în bazele de date au relevat că şoferul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, fiindu-i reţinut permisul pentru comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei.

Lemnul a fost confiscat şi predat Ocolului Silvic Vişeu de Sus iar faţă de bărbat se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis.

De asemenea, în cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii, împreună cu reprezentanţi silvici, au verificat 32 mijloace de transport şi pentru neregulile constatate au aplicat sancţiuni contravenţionale în sumă de 10 650 lei. Totodată, a fost reţinut în vederea suspendării un permis de conducere şi au fost confiscaţi 25 mc material lemnos.

Citește și