De asemenea, compania a anunțat că redeschiderea bazei Wizz Air de la Aeroportul Timişoara a fost decalată pentru 29 mai.

"Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, a anunţat astăzi că mai multe zboruri din şi spre România vor rămâne suspendate ca urmare a prelungirii restricţiilor de călătorie introduse de autorităţile române. În consecinţă, rutele spre Austria, Belgia, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Spania, Olanda şi Marea Britanie vor fi suspendate până pe 28 mai inclusiv. De asemenea, redeschiderea bazei Wizz Air de la Aeroportul Timişoara este decalată pentru 29 mai", a transmis compania într-un comunicat.

Pasagerii cu rezervări afectate de suspendarea zborurilor vor fi informaţi automat prin e-mail dacă au rezervat direct pe wizzair.com sau prin aplicaţia pentru mobil.

"Clienţii vor primi automat în contul de client WIZZ 120% din valoarea achitată pentru călătorie, sumă care poate fi folosită în următoarele 24 de luni pentru achiziţia de produse şi servicii Wizz Air. Pasagerii pot alege rambursarea banilor – care va dura mai mult – şi vor fi informaţi despre paşii necesari pentru un transfer bancar sau transferul către un card bancar printr-un e-mail separat. În acest caz, clienţii vor putea primi doar 100% din suma achitată iniţial", spun reprezentanţii companiei.

Ce pot face pasagerii cu rezervări afectate
Pasagerii care şi-au făcut rezervările prin intermediul agenţiilor de turism – inclusiv agenţiile de turism online – trebuie să ia legătura cu agenţia de unde şi-au cumpărat biletele.

"Wizz Air îşi cere scuze pentru inconvenientele pe care le pot produce aceste restricţii de călătorie clienţilor şi îi asigură că siguranţa şi binele pasagerilor şi ale echipajului rămân principalele priorităţi ale companiei", anunță compania aeriană, potrivit News.ro.

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, operează o flotă de 121 de aeronave Airbus A320 şi A321 şi oferă mai mult de 710 rute de la 25 de baze, ce asigură conexiunea între 154 de destinaţii din 45 de ţări. 40 de milioane de pasageri au călătorit cu Wizz Air în ultimele 12 luni.

Comitetul Naţional pentur Situaţii de Urgenţă a anunţat joi că se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate de operatorii economici din aviaţie spre Austria, Belgia, Confederaţia Elveţiană, Franţa, Germania, Iran, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Regatul Ţărilor de Jos, Spania, Statele Unite ale Americii, Turcia şi Iran, şi din aceste ţări către România pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 15.05.2020.

Citește și

loading...