Toţi românii vor juca în probele de simplu, în care Crişan, Samara, Dodean şi Bernadette Szocs au intrat direct pe tablourile principale, în timp ce la dublu masculin vor juca perechile Crişan/Filimon (tablou principal) şi Ionescu/H. Szocs (calificări), la feminin vor participa perechile Dodean/Samara şi B. Szocs/Poştoacă (ambele pe tabloul principal). La dublu mixt vom fi reprezentaţi de trei cupluri, Crişan/Dodean, Filimon/Samara şi Ionescu/B. Szocs, toate direct pe tabloul principal.

China nu a mai pierdut niciun titlu la ultimele patru ediţii ale Mondialelor (2005 - Shanghai, 2007 - Zagreb, 2009 - Yokohama, 2011 - Rotterdam). Austriacul Werner Schlager a fost cel care a întrerupt supremaţia chineză, la simplu masculin, în 2003, la Paris. Precedentul campion mondial non-chinez a fost suedezul Jan-Ove Waldner (Manchester - 1997).

Ultima medalie cucerită de România la Campionatele Mondiale a fost adusă de Otilia Bădescu, bronz, în 1993, la Goteborg.

România are 6 medalii de aur la Mondiale la simplu feminin, prin simplu Angelica Rozeanu (1950-1955), şase la dublu feminin, prin Maria Alexandru-Golopenţa (1962, 1973, 1975), Georgeta Pitică (1961), Angelica Rozeanu (1953, 1955, 1956), Ella Zeller (1955, 1956) şi trei la dublu mixt, prin Angelica Rozeanu (1951, 1952, 1953). De asemenea, deţinem cinci medalii de aur cu echipa feminină.

Citește și

loading...