Ziua mondială a educaţiei este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Educaţia transformă vieţi şi se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia şi de a stimula dezvoltarea durabilă. În ţara noastră, Ziua mondială a educaţiei este marcată distinct de Ziua învăţătorului (5 iunie) începând cu anul 2013 şi a fost introdusă în structura anului şcolar 2013-2014, conform unei decizii luate, la 3 iunie 2013, de ministrul de atunci al Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi de cei doi lideri ai sindicatelor din învăţământul preuniversitar, Simion Hăncescu (Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ) şi Marius Nistor (Federaţia Sindicatelor din Educaţie 'Spiru Haret'). Desemnată de UNESCO, această zi marchează semnarea, în 1966, a 'Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor'.

Această recomandare, alături de cea "privind învăţământul superior' din 1997, constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice la scară globală, potrivit site-ului en.unesco.org.

5 octombrie - Ziua Mondială a Educaţiei
Pentru a fi recunoscută şi sărbătorită la nivel internaţional, pentru ca principiile celor două recomandări să fie respectate de fiecare stat în parte, federaţia globală a Uniunii Sindicatelor Cadrelor Didactice 'Education International' a lansat la 5 octombrie 1994, o campanie de promovare a meritelor cadrelor didactice şi a contribuţiei aduse de acestea în procesul educaţional, la nivel mondial. Totodată, a fost instituit Premiul Hamdan (2008) pentru a recompensa performanţele profesorilor. Acesta este acordat din doi în doi ani şi constă în suma de 300.000 de dolari americani, care se împart între trei laureaţi ale căror proiecte îşi propun să îmbunătăţească performanţele şi eficienţa profesorilor. Numele distincţiei vine de la susţinătorul proiectului, Sheikh Hamdan Bin Rashid Al-Maktoum, viceprim-ministru al Emiratelor Arabe Unite (1971-1973).

La împlinirea a 50 de ani de la adoptarea "Recomandării privind statutul profesorilor", în 2016, Ziua mondială a educaţiei s-a sărbătorit pentru prima dată în cadrul unei noi agende mondiale, Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă. Adoptată de ONU în septembrie 2015, aceasta garantează o educaţie de calitate şi subliniază că, pentru atingerea acestui obiectiv, este nevoie nu numai de creşterea substanţială a numărului de cadre didactice calificate, ci şi de motivarea acestora, prin valorizarea muncii lor. Se estimează că până în 2030 vor fi necesare 3,2 milioane de cadre didactice suplimentare pentru a asigura învăţământul primar universal, şi încă 5,1 milioane de profesori, pentru asigurarea învăţământului secundar general (gimnazial).

În anul 2017, când s-au împlinit 20 de ani de la "Recomandarea UNESCO privind statutul cadrelor didactice din învăţământul superior", această zi a fost sărbătorită sub sloganul "Predarea în libertate, împuternicirea profesorilor", reluând tema din 2015.

Prima vacanță din acest an școlar, peste două săptămâni
Ziua liberă vine cu două săptămâni înaintea primei vacanțe a anului școlar în curs. Organizat pe module în loc de semestre, anul școlar 2022-2023 prevede primul modul de cursuri până în 21 octombrie. De sâmbătă, 22 octombrie, elevii intră în vacanță de o săptămână, până în 30 octombrie inclusiv iar următoarea vacanță va fi de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și