De ziua ta

Femeie-ntruchipată-n tot
ce face-al vieții drum altcum
prin dragoste și sens matern,
eu ție mă închin acum

- în cea mai tandră zi din an –
și-ți cer iertare că-ndrăzneala,
încătușată de sfială,
lung timp s-a perpelit avan

să dibuie acel moment
de negândire-atotumană,
când sufletele se unesc
printr-un elan fără prihană.

Căci dragostea-i divină forță
din care toate-au fost făcute
cu armonie-n lumea noastră
și-n lumi etern necunoscute,

precum a procedat Mesia
în pământeasca Sa lucrare:
„Să vă iubiți unii pe alții
cu-a Mea iubire-ntăritoare!”

Iar Augustin, la rândul lui,
spunea cu-ndreptățit temei
despre iubirea netrucată:
„Iubește și-apoi fă ce vrei!”...

(Cu mențiunea specială
că-ntre puterea dragostei
și-ndrăgostirea de putere
e-o diferență colosală:

Izvor de apă vie-i prima
pentru a noastră viețuire,
pe când a doua sursă este
de veșnică nemulțumire...)

De-aceea, doamnă, nu-ți doresc
averi și alte tinichele,
spor sigur de nefericire
pentru cei ce se-ncred în ele,

ci liniștea să te-nsoțească
în toată viața pe pământ –
o liniuță de unire
între născare și mormânt!





Prea multă frumuseţe-i suferinţă
(8 Martie, ziua frumuseţii atotcuprinzătoare)

Rugatu-m-am ‘naintea zilei tale
- zi-nfiorată de simbol –
ca de atâta frumuseţe
cu chipuri feminine
desprinse cu iubire şi ardoare
din strâns-a timpului îmbrăţişare,
de moarte sau sminteală să n-am parte:

„Doamne,
şopteam cu dulce-ngrijorare,
putea-va inima-mi să facă faţă
la dubla încercare
a preasublimului Tău dar
- femeia-n zi de primăvară –,
când ştii că-i plină de icoana
aceleia ce-i mai presus
de necuprinsa Ta zidire?...

De-i cu putinţă, Te-aş ruga,
să-mi iei paharul de la gură
până-n frumos nu-i suferinţă;
iar de mi-i dat să-l beau întreg,
pe buze mâna ei să-mi pui
să o sărut ca pe-o căinţă”.

Citește și

Comentarii