Există mai multe legende legate de originile acestei sărbători. Unele susţin că sărbătoarea din 14 februarie îşi are originile în perioada romană, în festivalul păgân al Lupercaliilor, ce marca venirea primăverii, cu ritualuri de fertilitate şi găsirea perechii. Alţii leagă această sărbătoare de Sf. Valentin, un personaj înconjurat, la rândul său, de numeroase legende. Se pare, că Sf. Valentin a fost un preot care a trăit la Roma, în perioada secolului al III-lea. El îi căsătorea, în secret, pe tinerii îndrăgostiţi, încălcând hotărârea împăratului Claudius II care interzicea căsătoria bărbaţilor tineri. El considera că astfel aceştia puteau fi soldaţi mult mai buni decât cei care aveau familii. Descoperit, preotul a fost ucis, notează https://www.history.com/.

O altă legendă susţine că Sf. Valentin din Terni, un episcop, ar fi adevăratul patron al acestei sărbători. Şi el a fost decapitat la ordinul aceluiaşi împărat, pentru încercările sale de a-i ajuta pe creştini să fugă din închisorile romane, unde erau adesea bătuţi şi torturaţi. Potrivit unei alte legende, un deţinut, pe nume Valentin, îndrăgostit de fata administratorului închisorii, i-a trimis acesteia prima scrisoare de dragoste (prima "valentină"), înainte de a muri, pe care a semnat-o "de la Valentinul tău", o expresie care este folosită şi astăzi.

Abia la sfârşitul secolului al V-lea, Papa Gelasius I a decis ca ziua de 14 februarie, în care a fost executat Valentin, să-i poarte numele şi să fie dedicată martiriului său, punând capăt manifestărilor păgâne ale Lupercaliilor. Sfântul Valentin al Romei a existat ca persoană, fiind comemorat la 14 februarie, în calendarul romano-catolic. Martirul a fost înmormântat într-un cimitir de pe Via Flaminia, în zona de nord a Romei.

Prima persoană, care a menţionat Ziua Sfântului Valentin ca fiind ziua celebrării iubirii, a fost poetul englez medieval Geoffrey Chaucer (cca. 1373-1400), în poemul său "Parlement of Foules" (cca. 1380), ale cărui versuri reflectau credinţa larg răspândită în Evul Mediu că păsările îşi alegeau perechea la mijlocul lunii februarie.

În 1415, Charles, duce de Orleans, închis în Turnul Londrei, în urma capturării sale în Bătălia de la Agincourt, i-a scris un poem soţiei sale, Bonne de Armagnac. În poemul scris în limba franceză, Charles a folosit termenul de "valentină" referindu-se la soţia sa. Cei doi nu s-au mai revăzut. Mesajul scris face parte acum din colecţia de manuscrise a Bibliotecii Britanice din Londra. Se pare că şi regele Henry al V-lea a dorit să-i trimită o "valentină" Catherinei de Valois, un scriitor pe nume John Lydgate, angajat în acest sens, compunând mesajul, notează https://www.history.com/.

Cea mai veche "valentină" cunoscută, scrisă în limba engleză, datează din februarie 1477, când Margery Brews s-a referit la John Paston, peţitorul său, drept "right welbelouyd Voluntyn". Membru al nobilei familii Norfolk, Paston nu era mulţumit de mărimea zestrei oferite de tatăl ei. Probabil că scrisorile sincere ale lui Margery i-au atras atenţia, cei doi căsătorindu-se în cele din urmă, conform https://sarahpeverley.com/.

În Marea Britanie, pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, prietenii şi îndrăgostiţii din toate clasele sociale obişnuiau să schimbe mici mărturii de afecţiune sau note scrise de mână. Din secolul următor, felicitările tipărite au început să înlocuiască scrisorile scrise, fiind o modalitate uşoară pentru oameni de a-şi exprima emoţiile într-un moment în care exprimarea directă a sentimentelor proprii era descurajată.

Peste ocean, americanii au început, probabil, să schimbe "valentine" la începutul anilor 1700. Primele felicitări produse în serie au început să fie vândute de prin anii 1840, de către Esther A. Howland (1828-1904). Cunoscută şi sub numele de "Mama Îndrăgostiţilor", ea a realizat creaţii elaborate cu dantelă reală, panglici şi poze colorate.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și