„În credinţa populară, Sânzienele erau considerate a fi nişte femei frumoase, divinităţi nocturne care plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă şi dansează, fac să rodească ogoarele, înmulţesc animalele şi păsările, lecuiesc bolile şi suferinţele oamenilor.

În noaptea când se deschid cerurile, fetele strâng flori de Sânziene şi le pun sub pernă pentru a-şi visa ursitul”, se arată pe site-ul https://muzeul-satului.ro/. Sărbătoarea Sânzienelor marchează mijlocul verii şi este considerat cel mai bun moment pentru culegerea plantelor de leac, potrivit site-ului amintit.

Etnologul Ion Ghinoiu aminteşte, în volumul „Sărbători şi obiceiuri româneşti” (Ed. Elion, 2002), că solstiţiul de vară „a fost determinat empiric prin observarea atentă a reperelor terestre”, îndeosebi a bioritmului unor plante, cum ar fi sânziana sau drăgaica, sau a unor păsări, cum ar fi cucul, „cel mai cunoscut reper pentru scurgerea anuală a timpului”. De îndată ce soseşte pe plaiurile româneşti, cucul începe a cânta, vestind, la finalul lunii martie, echinocţiul de primăvară, când ziua este egală cu noaptea.

Este celebrat, în calendarul popular, la 25 martie, prin Ziua Cucului, zi în care creştinii prăznuiesc Buna Vestire sau Blagoveştenia. După trei luni de cântat, se opreşte brusc, la sfârşitul lunii iunie, în perioada solstiţiului de vară, drept pentru care, în limbaj popular, sărbătoarea este denumită şi „Amuţitul Cucului”.

Superstiții, mituri, tradiții

Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar, potrivit site-ului crestinortodox.ro. Conform credinţei populare, în noaptea de 23 spre 24 iunie, cerurile se deschid, iar Sânzienele sau Drăgaicele, personaje mitice nocturne, apar în cete, de obicei în număr impar, cântă şi dansează pe câmpuri, această sărbătoare fiind a Soarelui, a poftei de viaţă, a dragostei şi a fertilităţii.

Denumirea sărbătorii provine, cel mai probabil, de la zeiţa silvestră Santa Diana, dar Sânzienelor li se mai spune Frumoasele, Zânele sau Drăgaicele. În mitologia românească, sunt cunoscute şi sub alte denumiri, precum: Dânse, Vâlve, Iezme, Irodiade, Nagode, Vântoase, Zâne, Domniţe, Măiastre, Împărătesele Văzduhului şi încă multe altele, în funcţie de regiune.

Considerate a fi nişte femei frumoase, Sânzienele înzestrează plantele cu puteri vindecătoare, împart rod holdelor şi femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi animalele, tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor, apără semănăturile de grindină şi de vijelii. Ele sunt zâne bune, dar, atunci când oamenii le nesocotesc, pot deveni şi forţe distructive.

Sânziana, planta cu proprietăţi magice

Sânziana este o plantă erbacee frumos mirositoare, care creşte prin fâneţe sau livezi, fiind cunoscută sub două denumiri zonale: ”sânziană”, în Oltenia, Banat, Transilvania, Bucovina, Maramureş, nordul Moldovei, şi ”drăgaică”, în Dobrogea, centrul şi sudul Moldovei, Muntenia.

În credinţa populară, această floare are nenumărate proprietăţi magice. Din flori de sânziene şi din spice de grâu, fetele tinere împletesc cununi, pe care le poartă pe cap în ceremonialul numit Jocul Drăgaicei, reprezentând zeiţa agrară. Cununile pot fi fie păstrate până în anul următor, agăţate la uşa de intrare a casei, la ferestre, la stâlpii porţilor, la pietrele de hotar şi pe crucile mormintelor, pentru a apăra oamenii, animalele şi recolta de forţele nefaste, malefice şi de stihiile naturii, fie pot fi aruncate pe casă sau pe şură, vestind cum va fi anul care va urma, în funcţie dacă rămân sau nu pe acoperiş.

De asemenea, floarea de sânziană este un reper calendaristic agrar. Dacă înfloreşte înainte de sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, înseamnă că vegetaţia plantelor este prea avansată, iar după ce înfloreşte sânziana, se începe cositul.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News