Pentru prima dată în România, în data de 3 iunie este sărbătorită Ziua Națională a Bicicletei. La sfârșitul anului trecut ziua de 3 iunie a devenit oficial Zi Națională a Bicicletei după ce o lege initiată de parlamentarii UDMR a fost promulgată de Președintele Iohannis.
„Se declară ziua de 3 iunie – Ziua naţională a bicicletei. Ziua naţională a bicicletei poate fi marcată de către autorităţile publice centrale şi locale, de către societatea civilă şi persoane fizice şi juridice, prin organizarea şi/sau participarea la programe şi manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social sau sportiv, consacrate informării şi conştientizării beneficiilor oferite de mersul pe bicicletă”, prevede legea promulgată de preşedintele Klaus Iohannis la data de 27 noiembrie 2020
Potrivit acesteia, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor, în limita alocaţiilor bugetare aprobate.
Legea, a fost iniţiată de parlamentari ai UDMR.
3 iunie – Ziua mondială a bicicletei
Ziua Naționalăa Bicicletei coincide cu cu Ziua Mondială a Bicicletei adoptată de adunarea ONU la 12 aprilie 2018.
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat, la 12 aprilie 2018, o rezoluţie în cadrul celei de-a 72-a sesiuni ordinare de la New York, prin care se sărbătoreşte la 3 iunie, în toată lumea, Ziua mondială a bicicletei, precizează https://ecf.com, site-ul Federaţiei Europene a Cicliştilor (ECF).
Rezoluţia a fost adoptată prin consens de 193 de state membre ale ONU. Prin Rezoluţie sunt invitate toate statele membre ale ONU şi părţile interesate să celebreze şi să promoveze conştientizarea unei Zile mondiale a bicicletei. Declaraţia încurajează statele membre să acorde o atenţie deosebită bicicletei în strategiile de dezvoltare şi să includă bicicleta în politicile şi programele internaţionale, regionale, naţionale şi subnaţionale.
Preluare: Alba24.ro