Potrivit unui comunicat al DNA remis luni AGERPRES, printre cei urmăriţi penal se numără Otilia Dumitru, inspector şcolar general în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Ialomiţa, având calitatea de preşedinte al Comisiei judeţene de bacalaureat, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată.

Alături de inspectorul general, mai sunt urmăriţi penal Nica Balaciu, profesor de psihologie şi director la Liceul Pedagogic "Matei Basarab" din Slobozia, preşedinte al Centrului zonal de evaluare 100 şi Cătălin Gogotă, profesor de geografie la Grupul Şcolar Vlădeni, membru în cadrul Centrului zonal de evaluare 200, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de influenţă în formă continuată.

Procurorii îi mai cercetează pe Sorin Stere, Marius Curt, Cristian Manea, Elena Dulcinica Sandu şi Răzvan Marius Dinu, profesori evaluatori, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de influenţă în formă continuată şi pe Liviu-Radu Bâra, profesor de matematică şi director adjunct la Grupul Şcolar "Sfânta Ecaterina" din Urziceni, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată.

În aceeaşi cauză s-a dispus începerea urmăririi penale şi faţă de alte 87 de persoane, absolvenţi de licee şi părinţi ai acestora, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă.

Potrivit anchetatorilor, există date şi indicii temeinice că, în schimbul facilitării acordării unor note mai mari sau care să asigure promovarea examenului de bacalaureat, profesorii din grupul infracţional organizat au pretins şi primit de la candidaţi sau de la părinţii acestora sume cuprinse între 100 euro şi 1.300 lei/disciplină de concurs.

"În cadrul grupului infracţional organizat, cadrele didactice sus menţionate aveau, fiecare, atribuţii clar stabilite, întreaga activitate fiind condusă şi coordonată de inspectorul şcolar Dumitru Otilia care avea şi calitatea de preşedinte al Comisiei judeţene de bacalaureat. Aceasta stabilea anumite semne distinctive care, prin intermediul celorlalte cadre didactice, erau transmise candidaţilor la examen, pentru a fi înscrise în anumite locuri pe lucrările scrise. Lucrările astfel marcate de către candidaţi erau identificate de Balaciu Nica şi Gogotă Cătălin, preşedinte, respectiv membru în cadrul centrelor zonale de evaluare şi erau repartizate profesorilor evaluatori implicaţi în activitatea infracţională", arată DNA.

Conform sursei citate, aceştia din urmă au utilizat trei modalităţi frauduloase de corectare şi de înregistrare a rezultatelor în scopul asigurării promovării probelor de bacalaureat, respectiv acordarea unor note supraevaluate raportat la conţinutul lucrărilor, completarea lucrărilor candidaţilor de către profesorii evaluatori cu rezolvarea corectă a subiectelor, integrală sau parţială şi consemnarea unor note vădit mai mari în catalogul electronic şi, implicit, în diplomele de bacalaureat, în raport cu notele acordate pe lucrări.

Procurorii precizează că învinuiţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și